News Flash:

Pauza de 15 zile. Greva generala din sanatate - suspendata pentru negocieri

20 Iulie 2000
638 Vizualizari | 0 Comentarii
•Dupa medierea conflictului s-a decis inceperea negocierilor intre DSP si Sanitas pentru incheierea Contractului Colectiv de Munca •In baza acestuia se stabilesc si sursele de finantare pentru acordarea drepturilor salariale •Daca sindicalistii nu vor obtine sporul salarial de 66,6%, greva generala va incepe peste 15 zile •Problema este daca oamenii vor accepta acest compromis si vor mai putea astepta inca doua saptamani banii pe care trebuiau sa-i primeasca acum trei luni

In ultimile doua saptamani, cadrele medii din sistemul sanitar iesean nu au mai putut inghite vorbe goale si promisiuni fara acoperire si, dupa trei zile de proteste in fata CJAS, pe 14 iulie, au incetat lucrul pentru doua ore, asa cum prevedea graficul de desfasurare a conflictului de munca legal inregistrat la Directia Muncii si Protectiei Sociale. Desi nu este normal, vinovatul principal pentru starea de degradare in care a ajuns sistemul sanitar iesean se pare a fi indiferenta, daca nu chiar incompetenta de care au dat dovada ce-i in masura a le rezolva problemele. "Nu pot sa inteleg care este motivatia celor pusi sa conduca destinele Sanatatii de a tergiversa aplicarea unor legi ce privesc interesele sistemului sanitar, mai ales ca acestea reusesc atat de greu sa treaca de Parlament", a spus Viorel Tanase, liderul Sanitas Iasi.
Nemultumirea angajatilor din sanatate care trebuiau sa primeasca salarii marite, incepand cu 1 aprilie 2000, a atins apogeul si, daca nu se decidea inceperea negocierilor intre DSP si Sanitas, azi se declansa greva generala in intreg sistemul sanitar iesean

Ieri, timp de trei ore, in Sala Galbena a Prefecturii Iasi a avut loc medierea conflictului de munca inregistrat legal de catre Sanitas Iasi. Au participat conducerea Directiei Muncii si Protectiei Sociale, subprefectul Spiridon Cretu, directorul Directiei de Sanatate Publica Iasi, presedintele Casei Judetene a Asigurarilor de Sanatate, directorii si liderii sindicali din spitalele iesene. Revendicarea (din cele noua prezentate de Sanitas) care a facut obiectul medierii a fost "recunoasterea Contractului Colectiv de Munca pe ramura sanitara la nivelul unitatilor sanitare cu prelungirea existenta pentru anul 1999-2000", de unde rezulta toate drepturile si indatoririle angajatilor si a patronatului. Timp de aproape doua ore, cei prezenti in sala au cerut explicatii asupra starii jalnice si in continua degradare a sistemului sanitar iesean datorita subfinantarii. S-a ajuns la concluzia ca Ministerul Sanatatii este cel care "s-a spalat pe maini" si a pasat toata responsabilitatea Casei de Asigurari de Sanatate care, conform legislatiei, trebuie sa deconteze doar contravaloarea prestatiilor medicale efectuate in unitatile spitalicesti. Cu timpul insa, din banii contribuabililor, casa a trebuit sa preia si finantarea programelor de sanatate (pe care o asigura MS) si, de cateva luni, plata rezidentilor si stagiarilor "pasati" tot de acelasi minister. Discutiile care, uneori, au atins o cota inalta de nervozitate s-au purtat in jurul problemei legate de momentul si factorii decizionali care trebuie sa inceapa negocierea contractului colectiv de munca. Abia dupa trei ore de discutii contradictorii, dar cu argumente bine sustinute legal de sindicalisti, s-a ajuns la concluzia ca, de fapt, Directia de Sanatate Publica este cea care trebuie sa negocieze cu Sanitas, deoarece organizatiile sindicale din spitale nu au personalitate juridica (si, oricum, anii trecuti se proceda la fel). Desi directorul DSP nu a inteles situatia la inceput, pana la urma a fost convins de contrariu. "Dupa cum am mai spus pana acum, DSP recunoaste contractul colectiv incheiat de minister si, vineri, vom incepe negocierile cu reprezentantii Sanitas de la Iasi, pentru rezolvarea problemei angajatilor din sistemul sanitar iesean. Dar raman la parerea ca atata timp cat nu cunoastem bugetul alocat Iasului nu putem negocia drepturile salariale, deoarece nu stim daca vor putea fi onorate, acesta fiind motivul pentru care nu am inceput negocierile mai repede", a spus directorul DSP Iasi, care a fost acuzat de majoritatea sindicalistilor din sala ca "niciodata nu a facut nimic pentru sistemul sanitar iesean".

Peste 15 zile este posibil sa se intra in greva generala pe termen nelimitat

"Deocamdata, s-a decis suspendarea pentru 15 zile a grevei in vederea inceperii negocierilor cu DSP pentru incheierea Contractului Colectiv de Munca din care deriva toate drepturile salariatilor. Dar atata timp cat nu sunt bani suficienti la Iasi, chiar daca se semneaza contractul, oamenii nu-si vor putea primi drepturile conform Ordonantei 24. Cred ca peste 15 zile greva generala, care trebuia declansata maine (astazi-nr) va incepe in sfarsit, numai daca oamenii mai pot astepta pana atunci. Ei nu vor sa accepte marirea de 40% pe care o poate acorda CJAS prin nevirarea catre CNAS a fondului de redistribuire", a spus Viorel Tanase, liderul Sanitas Iasi.
Desi ordonanta amintita prevede marirea cu 2/3 a salariului cadrelor sanitare medii incepand cu 1 aprilie, acest lucru nu a fost posibil, deoarece CJAS nu dispune de fondurile necesare. Saptamana trecuta, dupa trei zile de "asediu" a CJAS, si, dupa ce s-a asteptat in zadar solicitata suplimentare a bugetului cu aproximativ 200 miliarde de lei, Consiliul de Administratie a decis sa acopere o marire de numai 40 procente din fondul de redistribuire, care nu va mai fi virat CNASS.
S-a stabilit ca, la Iasi, este necesar un buget de 1.054 miliarde de lei, dar CNAS a alocat numai 822,5 miliarde lei. Se spera, totusi, ca aceasta diferenta va veni fie din fondurile de redistribuire la nivel national, returnarea imprumutului de 330 miliarde de lei alocat, in 1999, de CNASS Ministerului Sanatatii si inca nerambursat sau deblocarea excedentului bugetar pe care l-a avut casa nationala in 1999, sume care vor fi suficiente pana la preconizata rectificare bugetara din luna august.

Revendicari

Starea continua de degradare a conditiilor de acordare a asistentei medicale in unitatile sanitare ale judetului Iasi prin insuficienta finantare precum si inrautatirea conditiilor sociale ale salariatilor prin nerespectarea legislatiei si a normativelor, au generat urmatoarele revendicari:
1) garantarea locurilor de munca si, implicit, recunoasterea asistentilor medicali ca membri ai echipei medicale;
2) aplicarea salarizarii, conform evaluarilor anuale individuale pentru personalul din sectorul sanitar pentru anul 2000;
3) recunoasterea Contractului Colectiv de Munca pe ramura sanitara la nivelul unitatilor sanitare, cu prelungirea existenta pentru anul 1999-2000;
4) imbunatatirea finantarii unitatilor medicale pentru acoperirea necesarului mediu a cheltuielilor materiale, incat personalul sa dispuna de baza materiala adecvata pentru pastrarea eficientei actului medical;
5) finantarea investitiilor de la Ministerul Sanatatii pentru unitatile sanitare, privind dotarea cu echipament medical minim si inlocuirea celui depasit ca termen de folosinta, pentru pastrarea eficientei in prestarile medicale, conform destinatiei unitatii;
6) respectarea normativelor de personal din Ordinul MS 818/1999, pentru impunerea unui nivel minim de calitate in acordarea asistentei medicale;
7) respectarea contractelor, minutelor si a celorlalte forme de intelegeri intre factorii de raspundere cu reprezentantii salariatilor incheiate cu ocazia unor negocieri;
8) conducerile unitatilor sanitare sa faca demersuri la MS, pentru a obtine sustinerea financiara a Programelor - TBC, SIDA, Diabet etc;
9) respectarea legislatiei muncii si a normelor in vigoare privind protectia muncii si compensarea prin sporuri.

Cristian DONOSE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1622 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018653 (s)

loading...