News Flash:

PD a lansat batalia electorala pentru Moldova

19 Ianuarie 2000
722 Vizualizari | 0 Comentarii
•Startul a fost dat la Teatrul National cu Declaratia pentru Moldova •Inceputa dupa o rugaciune a Mitropolitului Daniel, Reuniunea pe Moldova a conducerilor Organizatiilor Judetene ale Partidului Democrat s-a dorit a fi un nou start al partidului condus de Petre Roman. Poate de aceea, reuniunea s-a confundat cu insasi "Declaratia pentru Moldova "si s-a bucurat de prezenta intregului staff al partidului.

"Suntem impreuna in Moldova pentru a ne convinge cu totii ca exista o nadejde si ca solidaritatea romaneasca nu este vorba goala", a precizat Petre Roman. El a trecut apoi in revista o realitate cruda: in judetele provinciei se afla azi doua treimi din cele mai sarace comune ale tarii, o treime din cele apreciate cu risc mare de saracire si numai doisprezece din categoria celor mai dezvoltate din tara. Drept urmare, Moldova are nevoie urgenta de un proiect al progresului.

Din nefericire, in ciuda acestor constatari, solutiile cu care vin democratii nu aduc nimic nou si se regasesc in toate programele electorale ale partidelor politice : facilitarea accesului IMM la activele neutilizate, infiitarea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, programe de asistenta a transferului de tehnologie, facilitati necesare lansarii afacerilor in domeniul turismului, programe coerente in plan regional pentru finantarea productiei agricole, retele de companii mici destinate valorificarii produselor de origine animala si vegetala, ridicarea capacitatii manageriale, (re)calificarea populatiei active. "Aceste obiective strategice - afirma Roman - isi propun sa valorifice specificul regiunii, prin promovarea si sustinerea unei noi imagini, care sa atraga si sa convinga potentialii investitori, sa asigure depasirea oricaror prejudecati care ar descuraja dezvoltarea mediului deschis al afacerilor ". In plus, se vor cauta formule avantajoase de promovare a cooperarii economice cu parteneri din Republica Moldova si Ucraina.

In legatura cu "Declaratia pentru Moldova", au mai luat cuvantul si Traian Basescu, al carui obiectiv major a devenit legarea Iasului de Cluj prin drumuri de buna calitate, Simona Marinescu, care s-a referit la sistemul de asigurari sociale de pensii si Ioan Sturdza, fostul premier al Republicii Moldova, care a remarcat similitudinea problemelor de o parte si de alta a Prutului.

In final, Petre Roman, desi a recunoscut ca partidul pe care il conduce este confruntat cu un proces explicabil de eroziune, si-a exprimat speranta ca la ora bilantului realizarile vor depasi cu mult nerealizarile si, prin urmare, la viitoarele alegeri democratilor le va surade victoria.

petre roman republica moldova ucraina traian basescu ioan sturdza
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1691 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019708 (s)

loading...