News Flash:

PD considera obligatorie aparitia grabnica a clasei de mijloc

13 Noiembrie 2000
551 Vizualizari | 0 Comentarii
In opinia democratilor, modernizarea si progresul Romaniei, reducerea decalajelor fata de tarile dezvoltate, depind hotarator de valorificarea capitalului uman, de manifestarea spiritului de initiativa al individului, familiei si comunitatii. Dar, pentru a beneficia cu adevarat de sansele pe care i le ofera societatea de a-si dezvolta personalitatea, de a-si pune in valoare puterea de creatie si de munca, inteligenta si priceperea, nu este suficient ca individul sa fie liber pe plan politic; el trebuie sa fie liber si pe plan economic. Intr-o societate in care cei multi sunt saraci, cei multi nu sunt liberi, pentru ca veniturile lor sunt prea mici pentru a-i face sa se bucure de libertate.
"Astazi, din nefericire, s-a accentuat prapastia dintre saraci si bogati, lucru cu atat mai grav cu cat primii formeaza imensa majoritate a populatiei, in timp ce restul, cei care au venituri mai mult decat suficiente, sunt doar cativa. Orice program economic, iar cel al Partidului Democrat nu face exceptie, trebuie sa prezinte solutii pentru depasirea acestor probleme, in sensul crearii unei veritabile clase de mijloc", a declarat deputatul democrat Mihai Baciu.
Cetatenii din clasa de mijloc - salariati, intreprinzatori si alte categorii cu venituri - sunt, in viziunea PD, adevaratii garanti ai statului si ai democratiei pentru ca sunt liberi atat politic dar, mai ales, economic; ei nu au teama de ziua de maine, prezentand interesul de a avea initiative, de a fi creativi si inovatori, precum si de a se implica politic pentru a nu lasa puterea economica sa se concentreze in mainile catorva, pentru a avea economie functionala de piata si a nu exista monopoluri, pentru mai multa descentralizare, mai multe intreprinderi mici si noi locuri de munca, pentru salarii si venituri mai mari si mai multa securitate sociala pentru oricine.
Programul economic al Partidului Democrat considera ca, in perioada 2001-2004, majorarea veniturilor poate sa aiba loc ca urmare a cresterii mai rapide a productivitatii muncii, in conditiile orientarii economiei spre export. De asemenea, sunt obligatorii cresterea investitiilor si dezvoltarea sectorului privat, carora sa li se adauge aparitia de noi locuri de munca, mai calificate. In plus, se va urmari urbanizarea satelor, prin dezvoltarea infrastructurilor rurale, a eliberarii de mana de lucru din agricultura si a expansiunii activitatilor neagricole. Nu in ultimul rand, se va miza pe cresteri salariale rezultate din crearea de piete functionale in domeniul serviciilor si in conditiile mai bunei gestiuni a banilor publici si a sporirii resurselor pentru securitate sociala.
Catalin ONOFREI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1345 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019306 (s)

loading...