News Flash:

PD Iasi cere iesirea PSDR de la guvernare

10 Mai 1999
905 Vizualizari | 0 Comentarii
•Democratii ieseni cred ca oamenii lui Iliescu si taranistii au negociat ca legea lui Ticu sa nu mai poata fi functionala

Parlamentarii PD de Iasi senatorul Dan Constantin Vasiliu si deputatul aceluiasi partid Mihai Baciu au declarat ieri ca, desi sint de acord cu noile prevederi privind posibilitatea ridicarii pragului electoral, nu pot aproba amendarea Legii 68 din 1992 inaintea promulgarii Legii privind accesul la dosarele fostei Securitati. Ambii lideri democrati i-au acuzat pe pedeseristii si pe taranisti de "tertipuri prin spatele usilor" si au declarat ca este posibil sa solicite in Parlament respectarea punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara.
"Trebuie mai intii sa lansam legea privind apartenenta la fosta Securitate si abia dupa aceea sa votam Legea Electorala in forma noua, pentru ca nu putem fi de acord ca un fost xturnatora securist sa devina parlamentar. Deja noi, independentii, liberalii si PRM-ul am votat pentru intiietatea Legii lui Ticu, dar PDSR, PNTCD si UDMR nu", a declarat deputatul Baciu. Pe de alta parte, senatorul PD Dan Constantin Vasiliu a declarat ca este imoral si nedrept ca un partid sa se afle si la guvernare si in opozitie in acelasi timp. El a facut referire clara la Partidul Social Democrat Roman, care a fuzionat cu Alianta pentru Romania, parasind astfel Uniunea Social Democrata. "Social democratii le vor face viata amara si probleme si celor de la APR, asa cum ne-au facut si noua, si CDR-ului. Dupa alegeri, intotdeauna s-au opus la propunerile noastre care vizau probleme de protectie sociala si proprietate. Cred ca s-au unit cu APR pentru a-si asigura astfel intrarea in Parlament, desi puteau intra si daca ar fi fost in continuare aliatii nostri", a spus senatorul Vasiliu. (Catalin Coca)
Distribuie:  
Incarc...

Libertatea.ro

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2161 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020401 (s)