News Flash:

PDL vrea alegerile generale pe 23 noiembrie

15 Iulie 2008
742 Vizualizari | 0 Comentarii
• Biroul Permanent National al PDL solicita Comisiei parlamentare pentru Codul electoral sa stabileasca in aceasta saptamana colegiile uninominale, astfel incat sa poata fi organizate alegerile parlamentare din aceasta toamna pe baza votului uninominal


Biroul Permanent National al PDL solicita Comisiei parlamentare pentru Codul electoral sa stabileasca in aceasta saptamana colegiile uninominale, astfel incat sa poata fi organizate alegerile parlamentare din aceasta toamna pe baza votului uninominal. Liderul PDL, Emil Boc, a declarat ieri la finalul sedintei BPN ca partidul sau solicita Guvernului ca alegerile parlamentare sa fie organizate la termen si pe baza votului uninominal.

Totodata, a facut apel la membrii Comisiei parlamentare care delimiteaza colegiile uninominale sa finalizeze aceasta activitate in timp util. Intrebat despre data pentru care formatiunea politica pe care o conduce opteaza pentru organizarea alegerilor parlamentare, acesta a spus ca PDL se pronunta pentru organizarea acestui scrutin in data de 23 noiembrie. "PDL nu accepta nici un fel de compromis de la votul uninominal si solicita tuturor partidelor politice reprezentate in comisia parlamentara si, in special, majoritatii PSD-PNL, propunerile de colegii pentru adoptarea hotararii de guvern in acest sens", a spus liderul PDL. Acesta a sustinut ca PDL are pregatite resursele umane pentru castigarea alegerilor din aceasta toamna. Pe de alta parte, liderul democrat-liberal a sustinut ca trasarea colegiilor uninominale reprezinta, in fapt, un troc politic intre PSD si PNL pentru mentinerea in viata a dinozaurilor politici din cele doua formatiuni politice. Colegiile uninominale au fost trasate pe criterii care nu au nimic in comun cu interesul cetateanului, ci au in comun doar interesul candidatilor PNL si PSD, considera Emil Boc, care a mai precizat ca in foarte multe circumscriptii s-au stabilit colegii uninominale la sute de kilometri distanta, fara legatura intre ele, adaugand ca acest decupaj electoral nu este deloc in favoarea cetatenilor si a problemelor comunitatii, ci in favoarea candidatilor de la PSD si PNL. "Mesajul nostru catre ei este foarte simplu. Adoptati odata colegiile uninominale, pentru ca oricum va batem in alegerile din toamna, dar important este ca aceste alegeri sa fie pe baza votului uninominal", a afirmat acesta. Comisia parlamentara pentru Codul electoral traseaza colegiile uninominale. Pana acum au fost stabilite colegiile uninominale din zece judete.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1738 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021406 (s)

loading...