News Flash:

Pe moarte din cauza unui algocalmin

6 Aprilie 2004
994 Vizualizari | 0 Comentarii
Un barbat a fost transportat la Spitalul de Urgente, in stare de colaps: Sorin N., in varsta de 32 de ani, avea tensiunea zero, respira cu dificultate si avea eruptii pe piele. Tanarul a fost adus la spital direct din carciuma, de catre prietenii de pahar. Inainte de a merge la bar, barbatul a luat o tableta de algocalmin, deoarece il durea capul. Nu a apucat sa bea decat o bere, dupa care a intrat in stare de soc anafilactic. Timp de trei ore, medicii au incercat sa-l scoata din starea de soc. "Pacientul este alergic la penicilina si de-a lungul timpului a mai avut pusee de eruptii la nivelul pielii. La spital a fost adus in stare de colaps. Imediat s-a trecut la resuscitarea bolnavului si i-a fost administrat tratamentul specific pentru astfel de situatii. Abia dupa trei ore, starea de sanatate a bolnavului s-a stabilizat. A fost un caz dificil si s-a muncit mult pentru a-l readuce pe bolnav la viata. Pacientul a fost transferat in Sectia de Anestezie si Terapie Intensiva, unde va ramane timp de 24 de ore sub supraveghere", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, seful Unitatii de Primire Urgente de la spitalul iesean. Dupa externarea din spital, Sorin N. va fi trimis la un consult alergologic amanuntit, pentru a se depista cu exactitate care sunt substantele la care este alergic. Daca bolnavul va refuza un astfel de consult, un nou soc anafilactic ii poate fi fatal.
Magda OLTEANU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1758 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017976 (s)

loading...