News Flash:

Pe noi, cetatenii de rand, cine ne apara domnule comandant al Politiei?

3 Iunie 2001
1025 Vizualizari | 0 Comentarii
Cine a spus ca Romania este tara tuturor posibilitatilor nu a gresit nici macar un milimetru. Cine a spus ca pe noi nu ne mai apara nimeni in ziua de azi, la fel, adevarat a grait. Iar Iasul este un oras unde se poate intampla orice. De la un simplu furt din buzunar la crime ai caror faptasi se plimba nestingheriti pe strada. Poate e chiar langa tine sau chiar langa cei care ar trebui sa ne apere, dar cui ii pasa? Centrul Iasului a ajuns Cuibul hotilor. Asa ca Primaria ar trebui sa schimbe denumirea acestui cartier. Ca tot nu face nimic pentru noi. La fel ca Politia. La fel ca Jandarmeria. La fel, la fel, la fel.... Cati gardieni sau cati politisti sau cati jandarmi se mai gasesc pe strada? Eventual, daca ii cautam, ii putem gasi in baruri. Sau in Bazar, unde-si clatesc ochii. Sau in piete, unde multi se aprovizioneaza pe gratis, ca, de, sunt oamenii legii... te poti pune cu ei? Chiar imi amintesc ca intr-o zi, intr-un bar, au intrat doi politisti care le-au aratat barmanitelor ce tari sunt ei. Unul a scos pistolul si-l tot plimba pe sub nasul fetelor. Nu povestesc ce demonstratie au facut... Dupa care au baut ceva si apoi au plecat linistiti... Asta se intampla intr-un bar din centrul orasului, unde, acum, esti pandit si hotii isi fura din buzunare fara sa-ti dai seama. Ieri, in timp ce stateam la rand la o patiserie, m-am trezit cu doi indivizi in spatele meu, care, normal, ce puteau sa faca decat sa-mi cotrobaiasca prin buzunar. Baietii ma urmarisera, mai ales ca s-au dus tinta la buzunarul in care se afla mobilul. Ghinionul lor ca i-am simtit. Si nu fizic, ci intuitiv. Am reusit sa-mi recuperez telefonul, dar inca sunt socata de "multimea" de politisti, gardieni si jandarmi care erau in jurul meu. Adica "zero". Adica nu le pasa. Adica isi fac serviciul oriunde, numai unde trebuie nu. Adica, desi in centrul orasului, gasesti mai multi hoti decat trecatori, si NIMENI nu vede. De parca ar fi invizibili. Sau de parca le-ar pasa...
Asa ca lansez si eu o intrebare: Pe noi, oamenii de rand, cine ne apara domnule comandant al Politiei? Sau domnule comandant al Gardienilor Publici? Sau domnule comandant al Jandarmeriei? Credeti, domnule colonel Grigoriu, ca ne puteti da si noua, iesenii care "incercam" sa ajungem intregi acasa sau la serviciu sau la scoala, un RASPUNS?
Cristina HURDUBAIA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1653 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019362 (s)

loading...