News Flash:

Pe poarta Europei scrie ISO 9000

12 Iunie 2000
1327 Vizualizari | 0 Comentarii
Ieri a avut loc la hotelul Moldova seminarul cu tema "Certificarea sistemelor de management al calitatii conform ISO 9000 - 2000", organizat de Camera de Comert si Industrie Iasi in cadrul Targului International Tehnic Iasi. La lucrarile seminarului au participat si Julien Bratu, presedinte al Registrului National al Auditorilor din Romania (RENA), Ovidiu Ungureanu, directorul general al Moody International Romania si Christian Robledo, profesor la Universitatea din Angers (Franta) pe probleme de calitate.

In alocutiunile lor, lectorii au accentuat necesitatea orientarii mediului de afaceri local si national pe principiile calitatii, aceasta reprezentand prioritatea in dezvoltarea unei firme competitive. In perioada 1999 - 2000, reprezentantii a 100 de firme din judetul Iasi au beneficiat de cursurile de pregatire in domeniul calitatii, dintre care 20 au audiat prelegerile ultimului seminar. "Seminarul este important pentru firmele romanesti care doresc sa exporte spre tarile Europei de vest sau spre SUA si pentru stabilirea de legaturi cu alte companii europene. Pana acum, pe baza studiilor pe care le-am efectuat si in Polonia si in Cehia, am constatat ca firmele est-europene sunt mai curand pasive in relatia lor de parteneriat cu firmele occidentale, se asteapta prea mult de la acestea. Trebuie schimbata optica pentru optimizarea colaborarilor de tip joint-venture, cel mai bun exemplu fiind dezvoltarea Japoniei de dupa razboi", a declarat Christian Robledo.

Certificarea calitatii este doar un inceput de drum

Certificarea sistemelor de calitate, departe de a reprezenta un scop in sine, este un inceput de drum in vederea asigurarii calitatii. "Pe poarta intrarii in Uniunea Europeana sta scris ISO 9000. In ceea ce priveste integrarea europeana, nici Guvernul si nici mass-media nu precizeaza ca pasul decisiv il reprezinta implementarea standardelor de calitate ISO 9000-2000. Certificarea va permite modernizarea societatilor noastre pentru a fi competitive, dar intrarea in UE nu va asigura automat bogatie, pe aceasta piata competitia este acerba, acolo doar cel mai bun invinge. Este un fel de darwinism economic, dar factorul determinant este managementul calitatii. Acesta impune o psihologie a invingatorului, dar pentru asta e nevoie de multa instruire", considera Julien Bratu.
Momentan, principala bariera de intrare pe o piata este asigurarea calitatii. Managementul calitatii totale este o arma care asigura competitivitate si protectie pe o piata accesata. Christian Robledo accentueaza faptul ca "certificarea reprezinta un atu, dar ea trebuie sa se realizeze intr-un plan precis, trebuie sa fie doar primul pas intr-un proces al dezvoltarii continue. Daca obiectivul societatii este doar obtinerea unei diplome, strategia este gresita. Se consuma inutil timp si resurse financiare. Intreprinderile care au obtinut certificatul doar pentru ca piata o cerea au esuat in Europa. Nu am avut ocazia sa vizitez multe firme din Romania. Stiu insa ca o parte dintre ele se intereseaza de certificare, dar sunt foarte multe lucruri de facut. Poate ca in zece ani firmele romanesti vor putea dezvolta parteneriate cu firmele occidentale pornind de pe pozitii sensibil apropiate".
Alec DANILA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1402 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019877 (s)

loading...