News Flash:

Penicilina ataca din nou cupele europene

10 Octombrie 2009
606 Vizualizari | 0 Comentarii
Penicilina ataca din nou cupele europene
Editia 2009/2010 a Diviziei A1 feminine de volei se pune astazi in miscare, cand sunt programate partidele primei runde, etapa in care Penicilina Iasi va primi vizita voleibalistelor de la SCMU Craiova. Partida se va desfasura in Sala Penicilina, cu incepere de la ora 11.00. Inca din runda inaugurala, jucatoarele pregatite de antrenorii Daniel Banu si Rares Puni au parte de un adversar incomod, pentru ca SCMU Craiova nu mai reprezinta echipa care poate fi intrecuta oriunde o intalnesti. Se pare ca este decisa sa urmeze exemplul lui Tomis Constanta, care cu investitii masive a ajuns dintr-o nou promovata tocmai in postura de vicecampioana. Craiovencele le-au transferat pe Mihaela Herlea si Bianca Moldoveanu de la Stiinta Bacau, dar mai ales s-au intarit cu trei sarboaice care au schimbat complet fata echipei. "Au o ridicatoare cum probabil nu mai exista in campionatul Romaniei. Craiova a devenit o echipa foarte puternica si va trebui sa tratam meciul cu toata seriozitatea pentru a nu avea emotii", a declarat Daniel Banu. Si Penicilina Iasi s-a intarit in perioada de pauza competitionala, fiind transferate Olena Sidorenko (Ucraina), Georgeta Ciobanu (Tomis Constanta) si Ioana Sanislav (Dacia Mioveni). Gruparea ieseana a reusit sa le pastreze pe Olga Pavlova si Tatiana Ivaniuschkina si impreuna cu Mihaela Ionescu incearca sa inchege o echipa care sa reuseasca, la fel ca-n sezonul trecut, sa puna probleme pana si celor mai galonate dintre adversare. "Chiar daca bugetul nostru a fost redus, vreau sa multumesc conducerii Antibiotice SA, sponsorul formatiei, pentru ca este in continuare alaturi de noi. As fi preferat sa intalnim adversare ceva mai accesibile in primele etape din campionat pentru a avea mai mult timp pentru omogenizarea formatiei, dar va trebui inca din prima runda sa ne descurcam in fata Craiovei, echipa care cred ca va face o figura frumoasa in acest sezon. Penicilina isi propune acelasi obiectiv ca-n fiecare sezon, pe masura blazonului, de a lupta pentru un loc de cupe europene", a declarat Nicu Roibescu, directorul Penicilinei.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1787 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019089 (s)

loading...