News Flash:

Pentru inceput

26 Ianuarie 2003
1424 Vizualizari | 0 Comentarii
Regionalizarea nu implica reimpartirea administrativ - teritoriala a Romanie

•Afirmatia apartine ministrului Administratiei Publice Locale, Octav Cozmanca •Guvernul vrea eficientizarea agentiilor de dezvoltare regionala

Ideea lansata de Guvern privind impartirea Romaniei in opt regiuni, sub coordonarea unui Guvernator, nu implica si o reconfigurare administrativ - teritoriala a tarii, dupa cum a explicat ieri, ministrul Administratiei Publice Locale, Octav Cozmanca. "Regiunile nu sunt si nu vor fi, in perioada imediat urmatoare, unitati administrativ - teritoariale. Nu vor avea in componenta lor alte structuri administrative sau raporturi de subordonare. Ne punem problema sa eficientizam activitatea acestor regiuni de dezvoltare economica", a declarat Octav Cozmanca.
Reimpartirea Romaniei se va concentra in jurul celor opt agentii de dezvoltare regionala (de exemplu - Agentia pentru Dezvoltare Nord - Est, prin intermediul careia se deruleaza programe cu finantare europeana pentru judetele Moldovei) pentru o mai buna supraveghere a modului in care sunt gestionati banii Uniunii Europene prin diferite programe de finantare. "Vrem sa monitorizam mai bine gestionarea fondurilor de la Uniunea Europeana si a fondurilor pe care le da Guvernul in procesul de cofinantare in aceste regiuni de dezvoltare economica. Aceste fonduri sunt in procent de 90% din proiectele care se realizeaza in plan teritorial", a spus ministrul Administratiei Publice.

Nemultumiri

Octav Cozmanca s-a declarat nemultumit de activitatea agentiilor de dezvoltare si a explicat ca se vrea si o eficientizare a activitatii acestora. "Dorim sa activizam agentiile de dezvoltare regionala care si-au facut simtita prezenta in foarte mica masura. Putina lume cunoaste in Romania ca avem asemenea agentii. Trebuie sa fie eficiente si sa faca ceva pentru regiunea respectiva. Vrem sa demonstram utilitatea si eficienta regiunilor. Daca nu demonstram ca sunt eficiente inseamna ca sunt structuri parazitare si trebuie sa le desfiintam. Ideea numirii unui guvernator a fost lansata tocmai pentru a avea o persoana care sa coordoneze mai bine activitatea agentiilor de dezvoltare. O sa fie Guvernator, Coordonator nu stiu cum o sa-i spunem", a precizat Cozmanca.
Ministrul Administratiei Publice Locale a adaugat ca aceasta reorganizare este cu atat mai necesara cu cat in perioada urmatoare Romania va beneficia de 2 miliarde euro prin diferite programe de finantare.
Constantin MAZILU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1803 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016644 (s)

loading...