News Flash:

Periplu montan pentru Penicilina

4 Septembrie 2002
1351 Vizualizari | 0 Comentarii
De la Vatra Dornei la Piatra Neamt

•Voleibalistele iesene au ajuns acum sub Pietricica, unde vor disputa si cateva meciuri de pregatire in compania campioanei Unic Piatra Neamt

Dupa un cantonament efectuat pe Litoral, in statiunea Mamaia, voleibalistele de la Penicilina au continuat pregatirile in propria sala de jocuri, acolo unde a fost prezenta si Cezara Ruxandoiu, cea care joaca acum insa pentru frantuzoaicele de la Clamart, in prima liga. Fosta tragatoare principala a Penicilinei s-a pregatit la Iasi doar pentru a scurta pauza precompetitionala, ea evoluand si in sezonul urmator tot in Franta, acolo unde a mai ajuns o alta jucatoare a Penicilinei, Adriana Giurgea, cea care a evoluat insa in ultimul campionat intern la Dinamo Bucuresti. Nu cu mult timp in urma, voleibalistele iesene, sub comanda noilor antrenori Catalin Stirbu (principal) si Ionica Barsan (secund), supervizati de directorul executiv al clubului, Nicu Roibescu, au inceput o prima perioada de pregatire montana la Vatra Dornei, acolo unde s-au axat mai mult pe elementele fizice in regim de viteza si efort. La inceputul acestei saptamani, echipajul Penicilinei a ajuns la Piatra Neamt, unde va continua pregatirea fizica si va incerca sa dispute si cateva meciuri amicale cu campioana Unic din localitate, un mai vechi partener de intrecere pentru voleibalistele iesene. "Am facut o buna pregatire fizica la Vatra Dornei si acum am ajuns la Piatra Neamt, unde vom face si cateva meciuri amicale cu Unic. Apoi vom reveni acasa si vom incepe antrenamentele in Sala Polivalenta", a declarat Catalin Stirbu, antrenorul principal al formatiei noastre, lector universitar la Facultatea de Educatie Fizica si Sport din Dealul Copoului, la doar 29 ani.
De mentionat ca la pregatirile iesencelor participa si Elena Cozma, care a devenit acum noua ridicatoare principala a Penicilinei, dupa plecarea pe alte meleaguri a Danielei Dochia-Lungu. Sa mai remarcam si faptul ca targ-muresencele Ramona Zamfir si Ramona Ungur, cele care doresc sa se transfere la Penicilina pentru sezonul urmator, nu au fost incluse in lotul care a participat la cantonamentul montan de la Vatra Dornei si Piatra Neamt.
Dan TEODORESCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1685 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017752 (s)

loading...