News Flash:

Perlele Harghitei lansate de ministrul Borbely la Iasi

1 Martie 2006
918 Vizualizari | 0 Comentarii
•Judetul Iasi nu va mai primi fonduri pentru construirea unor blocuri ANL si nu se stie nici daca va fi finantata continuarea lucrarilor de refacere a drumurilor nationale •"Iasul este pe locul trei in tara in ceea ce priveste numarul de locuinte ANL construite. Trebuie sa mai construim si in alta parte", a declarat ieri ministrul Laszlo Borbely •Un numar de 48 de case distruse de inundatii anul trecut la Pascani nu au fost reconstruite nici pana astazi

Desi era asteptata cu mult interes de parlamentari si sefii administratiei judetene, vizita la Iasi a ministrului delegat pentru lucrari publice si amenajarea teritoriului nu a adus decat promisiunile unor proiecte de viitor. Practic, in urma vizitei ministrului Borbely, foarte multi reprezentanti ai administratiei judetene au ajuns la concluzia ca anul acesta ministerul de resort nu va finanta din eforturi proprii nici un proiect important de infrastructura. Pe primele locuri in cadrul discutiilor dintre sefii judetelor si ministrul Borbely s-au situat proiectele legate de construirea unor blocuri ANL pentru tinerii pana in 35 de ani, refacerea drumurilor nationale si judetene, realizarea unor retele aductiuni de apa in comunele judetului etc. "Judetul Iasi este pe locul trei in tara in ceea ce priveste numarul de locuinte ANL construite in perioada 2000 - 2004. In judetul Salaj au fost construite numai 32 de apartamente. Prin urmare, trebuie sa mai construim si in alte judete", a spus ministrul Laszlo Borbely.

Promisiuni palide

Exista sanse sa fie finantate lucrarile de construire a unui bloc ANL in cartierul Gradinari si inca doua in cartierul CUG in urmatorii doi ani, dar nu a fost facuta nici o promisiune in acest sens. Pentru a mai drege busuiocul, ministrul Laszlo Borbely s-a laudat ca anul acesta vor fi inaugurate doua sali de sport in judetul Iasi, dar a uitat sa precizeze ca programul si documentatiile necesare au fost elaborate de fosta guvernare. "Domnule ministru, in anul 2004 au inceput lucrarile de reabilitare a drumurilor nationale care traverseaza municipiul Iasi. Odata cu schimbarea guvernarii, finantarea lucrarilor a fost sistata. Municipalitatea nu poate investi bani pentru reabilitarea acestor drumuri, pentru ca nu le are in administrare. Drumurile sunt in administrarea ministerului", i-a spus primarul Gheorghe Nichita ministrului Borbely. La solicitarea primarului, ministrul delegat pentru lucrarile publice a spus ca este posibila realizarea unui parteneriat intre minister si municipalitate in viitorul apropiat pentru finantarea lucrarilor de refacere a drumurilor nationale. Tot ieri, ministrul Borbely s-a deplasat si la Spitalul Militar, unde a vizitat corpul C al pavilionului A1, care va fi consolidat printr-un proiect demarat anul trecut la nivel national, cu finantare de la Banca Mondiala. Lucrarile de consolidare ale imobilului cu trei etaje au inceput deja si conducerea spitalului spera ca aceastea sa fie finalizate cat mai curand. "Dupa cum a spus si domnul ministru, este posibil ca, in urma unor discutii, sa fie consolidate si alte corpuri de cladire ale spitalului. Deocamdata nu putem spune nimic in acest sens, dar este bine ca se va pune in discutie si aceasta problema. Spitalul Militar implineste anul acesta 170 de ani de existenta si, din cate sunt informat, este primul spital de profil din tara. Faptul ca am fost cuprinsi in acest program este un lucru foarte bun si asteptam sa se finalizeze cat mai repede lucrarile de consolidare", a declarat colonel Viores Armasu, comandantul Spitalului Militar. In cadrul programului Bancii Mondiale sunt cuprinse cinci cladiri din Iasi, printre care Primaria municipiului, Centrul de plasament nr. 4, Jandarmeria, Universitatea de Arte George Enescu. Finantarea pentru aceste proiecte acordata de Banca Mondiala se ridica la suma de 170 miliarde lei.

Pascani lasat de izbeliste

In cadrul intalnirii pe care a avut-o la Prefectura Iasi cu primarii judetului, ministrului Borbely i s-a adus la cunostinta de catre primarul Neculai Ratoi ca un numar de 48 de case distruse la Pascani anul trecut in urma inundatiilor nu au fost refacute nici pana astazi. "Vin oamenii si se incalzesc la primarie. Pentru ca este mai cald", a spus primarul Neculai Ratoi.
Ministrul a promis ca se va implica ca aceste case sa fie finalizate cat mai rapid. In cele din urma, ministrul Laszlo Borbely a dat si o veste buna iesenilor. "Soseaua de centura a municipiului reprezinta o prioritate pentru Guvern anul acesta. In ceea ce priveste drumul rapid care ar putea lega judetul Iasi de vestul tarii, trebuie modificat planul national de amenajare a teritoriului", a precizat demnitarul roman.
(C.M, T.L.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1769 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018868 (s)

loading...