News Flash:

Peste 300 milioane Euro pentru peste

9 Octombrie 2008
3496 Vizualizari | 3 Comentarii
CATALIN PLATON
• Circa 27 de membri ai Asociatiei Nationale a Producatorilor din Pescarie (ANPP) Romfish, dintre care 11 ieseni, vor beneficia pana in anul 2013 de finantari pentru investitiile pentru domeniul pescuitului, acvaculturii si procesarii • Conform reprezentantilor Romfish, acordarea acestor sume in vederea dezvoltarii domeniului pescuitului sunt foarte importante pentru pescarii din zona Iasilor si nu numai • Specialistii ar fi foarte interesati de lansarea unei masuri de interes comun care sa presupuna realizarea unui studiu in vederea consumului de peste si produse din peste din Romania • Productia piscicola obtinuta la nivelul judetului Iasi reprezinta aproximativ 10 la suta din totalul productiei piscicole pe tara


Circa 27 de membri ai Asociatiei Nationale a Producatorilor din Pescarie (ANPP) Romfish, dintre care 11 ieseni, vor beneficia pana in anul 2013 de finantari pentru investitiile pentru domeniul pescuitului, acvaculturii si procesarii. Aceste finantari vor fi acordate prin intermediul Programului Operational pentru Pescuit 2007 - 2013 ce a fost lansat in cadrul acestei saptamani, la Neptun. Astfel, pana in 2013, Romania va beneficia de 307,6 milioane Euro pentru finantarea investitiilor in domeniul pescuitului, acvaculturii si procesarii. Din suma totala, 230,714 milioane Euro reprezinta asistenta Uniunii Europene, iar diferenta provine de la bugetul de stat. Conform reprezentantilor Romfish, acordarea acestor sume in vederea dezvoltarii domeniului pescuitului sunt foarte importante pentru pescarii din zona Iasilor si nu numai. "Fondurile Europene complementare de finantare, dintre care face parte si Fondul European pentru Pescari, sunt o sursa importanta de finantare in vederea modernizarii si racordarii sectorului pescaresc din Romania la mecanismele europene. Pana in prezent s-au lansat, desi momentan nu se pot depune proiecte, cate doua masuri din primele doua axe, respectiv "Adaptarea flotei comunitare de pescuit", axa specifica zonelor traditionale de pescuit cum ar fi Delta Dunarii, Dunarea si Prutul, si "Acvacultura, pescuitul intern, procesare si marketing, axa specifica firmelor de acvacultura, procesare si post procesare. Din pacate, accesarea acestor fonduri va fi mult ingreunata atat de situatia juridica a terenurilor amenajate piscicol, cat si de lipsa unor masuri conexe de sprijin acordat fermierilor din acvacultura", a declarat Catalin Platon, director executiv Romfish. Potrivit specialistilor din acvacultura, acestia nu-si pot explica de ce exista la ora actuala o diferentiere atat de mare, in ceea ce priveste acordarea de finantari, intre fermierul din acvacultura si fermierii din celelalte domenii, precum zootehnie sau agricultura. "Nu intelegem de ce se face aceasta diferentiere intre fermierul agricol, fermierul din zootehnie si fermierii din acvacultura. Cu atat mai mult cu cat pestele este una dintre cele mai valoroase si mai sanatoase surse de proteine, recunoscuta ca atare pe plan mondial", a mai adaugat Catalin Platon.

Studiu de piata referitor la consumul de peste

In momentul de fata, in Romania nu exista un studiu profesionist care sa indice comportamentul consumatorului autohton de peste. De aceea, specialistii ar fi foarte interesati de lansarea unei masuri de interes comun care sa presupuna realizarea unui studiu in acest sens. "Pe de alta parte, in logica fireasca a lucrurilor, am fi fost interesati in primul rand de lansarea axei «Masuri de interes comun» in cadrul careia una dintre masuri presupune realizarea unui studiu de piata referitor la consumul de peste si produse din peste din Romania, studiu care ar fi stat la baza dezvoltarii celorlalte axe. La ora actuala, nu exista in Romania un studiu profesionist care sa ne indice comportamentul consumatorului autohton de peste. Aceste informatii ne vor fi foarte utile in redimensionarea strategica a sectorului pescaresc national si in valorizarea tuturor niselor disponibile si accesibile", a precizat directorul executiv al Romfish. Productia piscicola obtinuta la nivelul judetului Iasi reprezinta aproximativ 10 la suta din totalul productiei piscicole pe tara. Potrivit specialistilor in acvacultura, producatorii romani se confrunta cu o serie de probleme atunci cand vine vorba de conditiile de concurenta echitabile intre ei si producatorii din celelalte tari europene.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (3)

Cititor istet  | #44681
Acesta e cel mai citit articol al vostru?!?!?!
iulian CJ  | #44682
Interesant articolul mai ales ca iar si iar se vorbeste la viitor (... Producatorilor din Pescarie (ANPP) Romfish, dintre care 11 ieseni, vor beneficia ...).Am sa incerc sa (nu promit)sa monitorizez pana in 2013 daca apare vreun articol in care sa se vorbeasca la prezent sau la trecut adica(au beneficiat sau beneficiaza.La intrebarile d-lui director Platon de ce exista diferente in finantare intre ramuri ,ii pot rasapunde :-porcarii mancam,porcarii facem; - boi crestem,boi avem etc etc.In ceea ce priveste pestele ca fiind cea mai importanta proteina,aceasta este valabila celor care mananca ca sas traiasca nu si celor care traiesc ca sa manance.Cred ca v-ati dat seama la la cine ma refer.
constantin  | #44683
succes si...atentie la neatentie
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1707 (s) | 25 queries | Mysql time :0.014464 (s)

loading...