News Flash:

Peste doua saptamani

3 Septembrie 2004
1048 Vizualizari | 0 Comentarii
Judetul Iasi va beneficia de noi fonduri Phare

•Valoarea medie a unui proiect se va ridica la o suma de circa 7 milioane Euro

Peste doua saptamani va fi lansat programul Phare 2004 - 2006, componenta coeziune economico-sociala. Spre deosebire de anii anteriori, fondurile europene vor fi gestionate in alte moduri, iar destinatia acestora va fi diferita. Prioritate au programele care sunt destinate constructiilor de drumuri sau reabilitarii acestora. Finantarile europene vor fi directionate catre reabilitarea infrastructurii de drumuri nationale, a zonelor de turism si pentru imbunatatirea conditiilor de munca din zonele industriale. "Fondurile alocate prin programul de finantare al Uniuni Europene, Phare, pentru urmatorii doi ani pentru Regiunea de Dezvoltare Nord-Est se ridica la o valoare de peste 146 milioane Euro. Astfel, in perioada 2004 - 2006, Romania va beneficia prin programul Phare de finantari in valoare de aproximativ 467,8 milioane Euro, din aceasta suma circa 21,6 la suta revenindu-i Regiunii de Dezvoltare Nord-Est", a declarat ieri Lucian Flaiser, presedintele Consiliului Judetean Iasi. Celelalte 7 regiuni vor primi cate aproximativ 12 la suta din totalul finantarii acordate. In ultimii doi ani, judetul Iasi a beneficiat de circa 25 la suta din fondurile Phare acordate Regiunii Nord-Est. Ca noutate, in urmatorii ani, de fondurile Phare vor putea beneficia doar consiliile judetene, consiliile locale urbane si institutiile de administrare a drumurilor. "Valoarea medie a unui proiect se va ridica, dupa calculele mele, la suma de 7 milioane Euro", a mai precizat Flaiser. Banii care vor veni prin accesarea finantarilor vor putea fi folositi pentru proiecte destinate imbunatatirii infrastructurii turistice, transportului, reabilitarii zonelor industriale, infrastructurii din cadrul mediului de afaceri.
(T.L.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1716 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017903 (s)

loading...