News Flash:

Ping pong cu gradele didactice in universitati

7 August 2007
1161 Vizualizari | 0 Comentarii
• Proiectul legii invatamantului superior propune eliminarea postului de preparator, functiile didactice din institutiile de invatamant urmand a fi acelea de asistent universitar, conferentiar si profesor • "Schimbarile discutate au luat in calcul, pana la urma, doar eliminarea postului de preparator universitar, care nu isi avea rostul. Astfel, tinerii doctoranzi nu vor fi preparatori, doctoratul duce automat la renuntarea functiei de preparator", a declarat Dumitru Miron, ministru secretar de stat • Gradul de lector universitar va fi inlocuit cu asistent conferentiar lector • O alta schimbare care se preconizeaza se refera la aparitia unui Consiliu Consultativ, format din oameni de afaceri, reprezentanti ai lumii stiintifice, artistice si ai universitatii


Propunerile venite in urma intalnirii pe care au avut-o reprezentantii Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT) cu membrii Consiliului National al Rectorilor nu trezesc prea mare interes in randul rectorilor universitatilor iesene. Astfel, proiectul legii invatamantului superior propune eliminarea postului de lector, functiile didactice din institutiile de invatamant urmand a fi acelea de asistent universitar, conferentiar si profesor. "Nu sunt schimbarile de care avea neaparata nevoie invatamantul superior. Acestea sunt doar lucruri vechi care se discuta din nou, nu cred ca in acest lucru sta reforma invatamantului superior. Lucrurile reale care trebuie sa faca sa mearga spre bine starea universitatilor nu se vor face niciodata, pentru ca exista numeroase grupuri de interese", a declarat Dumitru Oprea, rectorul Universitatii Alexandru Ioan Cuza.

Asistent conferentiar lector

Discutiile dintre reprezentantii MECT si Consiliul National al Rectorilor au luat in calcul doar eliminarea postului de preparator universitar si pastrarea celui de lector care, initial, trebuia eliminat, urmand a purta titulatura de asistent conferentiar lector. "Schimbarile discutate au luat in calcul pana la urma doar eliminarea postului de preparator universitar, care nu isi avea rostul. Astfel, tinerii doctoranzi nu vor fi preparatori, doctoratul duce automat la renuntarea functiei de preparator. Se justifica doar eliminarea postului de lector, urmand a se contura formula de asistenti conferentiari lectori, iar promovarea catre un grad mai mare in cadrul universitatii se va face doar pe criterii de performanta si oricine va putea candida pentru un post de conferentiar", a declarat Dumitru Miron, secretar de stat in cadrul MECT.



Studentii nemultumiti

Disputele dintre reprezentantii studentilor si Ministrul Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT), Cristian Adomnitei, intra intr-o noua runda. Dupa cat se pare, cel putin momentan, meciul se va dovedi a fi unul de box, cu multe runde si schimbari neasteptate de replici. Proiectul de lege pentru invatamantul superior de stat nemultumeste liderii organizarilor ce reprezinta interesele studentilor. Astfel, noul proiect de lege prevede introducerea unui Consiliu Director, format din 7 membri, care ar functiona pe langa Senatul Universitar, diminuand din puterea decizionala a acestuia. Ce este mai stanjenitor pentru studenti este faptul ca 3 dintre cei sapte membri sunt numiti de ministru, iar al patrulea este liderul de sindicat al profesorilor. Ceilalti trei membri ai Consiliului Director ar fi delegati de catre universitate. "Uniunea Nationala a Studentilor din Romania considera gresita initiativa conducerii Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, de a introduce un Consiliu Director, ca organism de conducere cu sapte membri, pe langa Senatul Universitar. Aceasta stirbire a autonomiei universitare nu este decat un pas inapoi pentru invatamantul din Romania. Astfel, ministrul va avea control in tot sistemul universitar", a declarat Ionut Ganju, presedintele Aliantei Studentilor Romani (ASR) Iasi. In schimb, ASR Iasi si Uniunea Nationala a Studentilor din Romania sustin, fara chip de negociere, ca nu se poate trece peste ceea ce presupune implicarea studentilor in structurile cu putere de decizie ale universitatilor. "Indiferent de propunerile facute, cel care ar trebui sa decida modul de conducere al universitatii trebuie sa ramana Senatul Universitar, for ce are in componenta sa, prin lege, minim 25 la suta reprezentanti ai studentilor", a adaugat Ionut Ganju. Pe de cealalta parte, reprezentantii MECT sustin ca vor revoca aceasta propunere din noul pachet legislativ. "Nu va mai fi un Consiliu Director, ci doar un Consiliu Consultativ, care este doar un organ consultativ desemnat de Senatul universitatii. Acesta va cuprinde reprezentanti ai universitatii, oameni de afaceri, reprezentanti ai lumii stiintifice, artistice si de creatie", a declarat Dumitru Miron, secretar de stat pentru invatamantul superior.



studentii nemultumiti
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2053 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020014 (s)

loading...