News Flash:

Pleaca ultimii oameni de la Terom SA

19 Iunie 2007
1607 Vizualizari | 1 Comentarii
Pleaca ultimii oameni de la Terom SA
• "Nu stiu care este statutul nostru, al liderilor de sindicat, in acest moment. Este posibil sa nu primim salarii compensatorii. Oricum cred ca vor pleca toti salariatii. Nu risca nimeni sa ramana la mana lichidatorului", a sustinut ieri Vasile Cernescu, liderul de sindicat de la Terom SA Iasi


Martea viitoare, ultimii 75 de salariati ai SC Terom SA Iasi vor parasi unitatea economica si vor intra in somaj, urmand sa primeasca plati compensatorii. O problema care nu a fost inca rezolvata este cea a platii salariilor compensatorii catre liderii de sindicat, deoarece acestia au avut un statut special si au fost platiti de salariati si nu de unitatea economica. "Nu stiu care este statutul nostru, al liderilor de sindicat, in acest moment. Este posibil sa nu primim salarii compensatorii. Oricum cred ca vor pleca toti salariatii. Nu risca nimeni sa ramana la mana lichidatorului", a sustinut ieri Vasile Cernescu, liderul de sindicat de la Terom SA Iasi. Selectarea lichidatorului va fi facuta de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS, la data de 2 iulie.

Fiecare salariat care paraseste Terom SA Iasi primeste intre 20 si 24 de salarii. Baza de calcul este media ultimelor trei luni de salariu. Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a decis mentinerea deciziei de suspendare de la tranzactionare a actiunilor Terom SA Iasi. Institutia care arbitreaza piata de capital a cerut clarificari cu privire la decizia actionarului majoritar, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, de intrare in lichidare voluntara. Masura este una de protejare a micilor actionari. Statul, actionarul majoritar, a decis pe data de 10 mai, in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor (AGA) intrarea in lichidare a fostului Combinat de fire Sintetice - CFS Iasi. Reprezentantul AVAS in AGA, Valerian Salavastru, a anuntat lichidarea fostului CFS. Marius Sorin Danga, presedintele organizatiei de tineret a Partidului National Liberal, a fost numit administrator unic al SC Terom SA Iasi, pana la venirea lichidatorului judiciar. Toti cei 385 de salariati ai SC Terom SA Iasi vor primi salarii compensatorii in functie de vechimea in munca. Guvernul a aprobat disponibilizarea celor 385 de salariati desi lista initiala era de doar 335 de salariati. In acest mod, statul plateste oalele sparte de fostul director Mihai Orzan, cu ajutorul caruia Bi Va Fil s-a eschivat in a prelua o parte din angajati, odata cu activele. Totodata, statul ramane cu o mare gaura in cazul Terom SA Iasi, deoarece datoriile, de peste 750 miliarde lei (75 milioane RON), sunt mult mai mari decat capitalul social, care are o valoare de 67,54 miliarde lei (6.754.634 RON).


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Ion  | #14231
In antetul paginii (scris alb pe rosu), in loc de "Nu stiu care este statutul nostru" ati scris "Nu stiu care este statul nostru".
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1828 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018713 (s)

loading...