News Flash:

Politehnica a pierdut meciul cu Finantele

28 Aprilie 2010
948 Vizualizari | 0 Comentarii
• Judecatorii au decis: clubul iesean de fotbal ramane cu lacatele puse pe conturile bancare • Magistratii au respins ieri cererea prin care conducerea clubului a incercat sa scape de datoriile la stat, in valoare de aproape 20 milioane lei • "Daca o sa ni se aplice noua aceasta decizie, inseamna ca toate cluburile din Romania vor avea probleme, pentru ca toate echipele sunt in aceeasi situatie", a spus Cristinel Starica, presedintele clubului

Ieri, magistratii de la Judecatoria Iasi au respins contestatia la executare prin care Clubul de Fotbal Politehnica Iasi incercat sa scape de plata unei datorii de aproximativ 20 milioane lei catre statul roman. Conducerea clubului iesean a deschis un proces impotriva Directiei Generale a Finantelor Publice Iasi prin care a contestat executarea silita inceputa de inspectorii de la fisc pentru recuperarea datoriilor. Mai mult, conturile clubului iesean sunt blocate din momentul in care a fost demarata aceasta procedura a executarii silite. Suma de 20 milioane lei provine doar din contractele pe care le-a semnat clubul cu jucatorii. "Din pacate, avocata noastra nu a primit nici o motivare a acestei decizii. In principiu, daca este adevarat, mai avem o cale de atac si vom face recurs. Daca o sa ni se aplice noua aceasta decizie, inseamna ca toate cluburile din Romania vor avea probleme, pentru ca toate echipele sunt in aceeasi situatie, indiferent ca este vorba despre Liga I sau Liga a II-a. Din ce stiu pana acum, dintre toate cluburile, nimeni nu a mai pierdut acest gen de procese. Dinamo a obtinut chiar o suspendare a deciziei pana cand vor fi clarificate aceste chestiuni legislative. Cred ca ar trebui sa se implice mai mult si Liga Profesionista de Fotbal si Federatia Romana de Fotbal", Cristinel Starica, presedintele clubului iesean. Politehnica nu va avea probleme cu obtinerea licentei pentru sezonul 2010/2011 pentru ca procesul verbal de constatare a acestor diferente a fost incheiat in luna ianuarie a anului acesta, iar dosarului de licentiere prevede achitarea datoriilor pana la 31 decembrie 2009. Raportul de inspectie fiscala in urma caruia s-a constat ca Politehnica are de platit aproape 20 milioane lei a fost intocmit pe data de 20 ianuarie 2010, in urma unui control foarte amanuntit al documentelor. Principala constatare era aceea ca Politehnica nu a achitat taxele si impozitele la stat pentru bani care au fost dati jucatorilor de fotbal. In momentul in care au fost angajati la club, jucatorii nu au semnat contracte individuale de munca, ci niste conventii civile pentru care taxele la stat erau mult mai mici. Cele aproximativ 5 milioane euro reprezinta diferenta dintre taxele si impozitele care trebuiau platite pentru contractele de munca si cele care au fost platite in fapt pentru conventiile civile. Cu astfel de situatii se confrunta toate cluburile din Liga I. Pentru a fi deblocate conturile clubului, singura sansa ramane recursul. Ca o ironie a sortii, aceasta decizie vine exact in ziua in care Politehnica a implinit 65 de ani de la infiintare. Ieri, iesenii nu au avut prea mult timp sa sarbatoreasca aceasta zi, ci s-au pregatit in continuare pentru cel mai important meci din acest retur, duminica, impotriva echipei Gaz Metan Medias. Fotbalistii lui Dumitru Dumitriu sunt condamnati sa castige acest joc, pentru a mai putea spera la evitarea retrogradarii. In jocul de duminica, antrenorul gruparii din Copou nu va putea conta pe Milea, Cuciula si Costache, accidentati, in timp ce Straut si Vali Negru sunt suspendati. Partida dintre Poli si Gaz Metan va fi arbitrata de Istvan Kovacs, din Carei, ajutat la cele doua tuse de arbitrii asistenti Nagy Miclos si Gero Szabo, ambii din Cluj, in timp ce arbitru de rezerva este Cristi Sava, din Bacau.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1773 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018414 (s)