News Flash:

Politehnica Iasi a defilat spre titlul national

29 Ianuarie 1999
832 Vizualizari | 0 Comentarii
•Joc spectaculos in finala mare
•Portarul iesean Enache a hotarat soarta partidei
•Tanarul antrenor Ionescu de la Otelul si-a varsat nervii pe femeia de serviciu

Ieri, in Sala Polivalenta a avut loc finala Campionatului National de juniori la fotbal, competitie rezervata copiilor nascuti in anul 1987, protagoniste fiind Politehnica Iasi si Otelul Galati. Jocul a fost arbitrat de catre divizionarul A, Toni Helesteanu. Meciul a fost unul echilibrat, cu numeroase faze de poarta, in care ambele echipe au dorit enorm sa inscrie.

Prima repriza s-a incheiat cu scorul de 0-0. In partea a doua a jocului, tensiunea in randul micilor fotbalisti a crescut, jucatorii ambelor formatii ratand din pozitii favorabile. Scorul a fost deschis de ieseanul Coropcariu, care a trimis balonul cu capul in plasa portii adverse. Dupa pauza, fotbalistii de la Dunare au egalat prin Viduli. Dupa timpul regulamentar de joc, scorul a fost 1-1. Astfel s-a recurs la departajare, prin executarea loviturilor de la 11m. In aceasta ultima faza, Politehnica a punctat de trei ori prin Vizitiu, Coropcariu si Apetroaei, ratand o lovitura prin Sandu. Otelul a inscris doua goluri, dar a ratat trei lovituri, doua fiind aparate de catre excelentul portar Enache. Astfel, tinerii fotbalisti ieseni au invins cu scorul general de 4-3, cucerind astfel mult ravnitul trofeu. Dupa executarea penalty-urilor, la mijlocul terenului, copii antrenorului Nicu Ursache au incins o hora a bucuriei, la care au participat si o parte din cei prezenti in tribune.

Asadar, dupa ce Nucu Antohi a cucerit cu echipa anul trecut, titlul suprem, in acest an, o noua echipa ieseana incheie campionatul pe primul loc. Este meritul tinerilor fotbalisti, care au reusit sa treaca peste tracul ce apare intr-o asemenea faza a competitiei, dar si a antrenorului Nicu Ursache, care a stiut sa-si formeze o echipa ambitioasa si talentata. Acest trofeu poate fi, daca vreti, si o incununare a carierei de antrenor a profesorului Urscahe. S-au acordat si premii individuale, Nicolae Florescu (Otelul), pentru cel mai bun portar, iar Ciprian Craciun (Aerostar Bacau) a fost desemnat golgererul turneului cu 11 goluri. La finalul jocului suparat ca echipa sa a pierdut, tanarul antrenor al Otelului a injurat pe toti care i-au iesit in cale, spectatori, arbitru sau femeia de serviciu. Locul III a revenit echipei Dinamo, care a invins cu 3-1 pe Aerostar Bacau, iar pe pozitia a V-a s-a situat CSS Bistrita, victorioasa dupa executarea loviturilor de departajare (4-3), in meciul cu Aripile Pitesti.
sala polivalenta politehnica iasi otelul galati
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2034 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019124 (s)