News Flash:

Politia Comunitara se inarmeaza

11 Ianuarie 2006
912 Vizualizari | 0 Comentarii
•Doua sute de politisti comunitari vor primi permis de port-arma pentru pistoalele Carpati care au apartinut gardienilor publici •In viitor, primaria doreste sa puna in tocul politistilor pistoale Glock de 9 mm

Politia comunitara se doteaza cu armament. Deocamdata, politistii comunitari vor purta in tocuri vechile pistoale Carpati, de fabricatie romaneasca. In viitor insa, primaria doreste sa modernizeze dotarea cu armament, fiind posibil ca politistii comunitari sa aiba pistoale Glock de 9 mm, firma austriaca inaintand deja o oferta municipalitatii iesene. Dupa infiintarea oficiala a noii structuri de ordine publica subordonata primariei, politistii comunitari trebuie sa obtina permis de port-arma pentru pistoalele Carpati din dotare. Practic, 200 de fosti gardieni publici, care deja poarta arma, trebuie sa fie reautorizati pe noua institutie. Politistii comunitari vor mosteni pistoalele Carpati pe care le-au avut in dotare la Corpul Gardienilor Publici. Cum armele au fost atribuite cu titlu gratuit gardienilor de catre Inspectoratul Judetean de Politie (IJP), primaria spera sa obtina acelasi statut si pentru noua structura. "Trebuie sa semnam un protocol de predare - primire a armamentului de la gardieni catre Politia Comunitara. In paralel, avem nevoie de un nou protocol, cu IJP, pentru a acorda cu titlu gratuit pistoalele", a precizat viceprimarul Constantin Adascalitei, cel care coordoneaza infiintarea noii structuri. Deocamdata, pe strazile municipiului vor aparea 200 de politisti comunitari cu pistoale Carpati. Primaria promite insa ca, in curand, armamentul va fi modernizat. "Ne gandim sa dotam Politia Comunitara cu echipamente moderne. Deja am primit o oferta de la reprezentanta in Romania a firmei Glock, care doreste sa ofere pistoale Politiei Comunitare. Nu stim inca pretul unui astfel de pistol, dar firma austriaca a castigat mai multe licitatii in Romania si pistolul Glock 17 de 9 mm face parte din dotarea mai multor unitati de politie si armata din tara si strainatate", a declarat viceprimarul Adascalitei. Pe langa pistoale, politistii comunitari vor fi dotati si cu pistoale mitraliera AK. Numai ca astfel de arme vor fi rezervate pentru echipa de interventii si in cazul transportului de valori.
Lucian SCHIOPU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1839 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018354 (s)

loading...