News Flash:

Politia Romana ancheteaza cazul chiriasului lasat pe drumuri

5 Ianuarie 2009
1604 Vizualizari | 0 Comentarii
• Cu putin timp inainte de sarbatori, a venit la Iasi comisarul Costel Giurca, din cadrul IGPR, pentru a ancheta modul in care politistii ieseni au raspuns in momentul in care Petroniu Andriesi, directorul firmei T&M&G Lotto Compani SRL, chirias al spatiului din Dacia, a reclamat intrarea abuziva a proprietarei, Elena Novac

Cazul chiriasului lasat pe drumuri intentionat de catre proprietara spatiului din cartierul Dacia a ajuns in atentia Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR). Astfel, cu putin timp inainte de sarbatori, a venit la Iasi comisarul Costel Giurca pentru a ancheta modul in care politistii ieseni au raspuns in momentul in care Petroniu Andriesi, directorul firmei T&M&G Lotto Compani SRL, chirias al spatiului din Dacia, a reclamat intrarea abuziva a proprietarei, Elena Novac.

"Dupa un an de zile de modernizari si autorizari, proprietarul intra prin efractie si distrugere in data de 6 septembrie 2007 pentru a ne da afara, pe motivul ca si-a gasit alt chirias mai darnic la oferta. Tin sa va anunt ca am informat politia prin 112 de intrarea prin efractie a proprietarului, iar politistii de la sectia 1, strada Plaiesilor, nici nu ne-au bagat in seama, chiar daca le-am aratat dreptul nostru si contractul de inchiriere, fara a fi vreun litigiu intre parti la acea data. Acestia nu au facut nici macar un proces verbal sau o nota de constatare", se arata in memoriul adresat de catre directorul firmei sefului IGPR, Gheorghe Plai.

In aceasi adresa, Andriesi mai sustine ca la sfarsitul anului 2008, mai exact in luna noiembrie, proprietara Elena Novac sparge din nou incuietorile, scoate din functiune sistemul de alarma, instaland un altul nou. "Surprinsi de firma noastra de paza, solicitam din nou 112. Echipajul de politie nu ia nici o masura care sa linisteasca situatia, organele de politie replicand ca nu au ce sa ii faca proprietarei. Mentionez ca vazand ca organele de politie nu au luat nici o masura, am depus plangere penala impotriva acestora", mai scrie Andriesi.

Din momentul in care Elena Novac a intrat pentru prima data in spatiul din cartierul Dacia inchiriat firmei T&M&G Lotto Compani SRL, partile implicate au inceput sa se judece. In momentul de fata, femeia a scos spatiul la vanzare, pentru 900 Euro metrul patrat. Dupa cum sustine Petroniu Andriesi, pentru a se putea descotorosi de chiriasii nedoriti, facturile necesare au inceput sa fie emise cu intarziere, pentru a se putea rezilia contractul.

"Subscrisa (n.r.- Lotto Compani) a fost in imposibilitatea de a achita chiria intrucat proprietara nu a emis factura, platile trebuind efectuare numai pe baza de factura. Proprietara este cea care nu a respectat procedura impusa de contractul de inchiriere si a refuzat cu rea credinta sa procedeze la o renegociere prin intermediul directorului Petroniu Andriesi", se arata intr-unul din documentele de la Curtea de Apel, instanta la care s-a ajuns pentru rezolvarea cazului.

igpr gheorghe plai
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2126 (s) | 22 queries | Mysql time :0.027595 (s)

loading...