News Flash:

Politistii ancheteza cazul celor doi copii batuti cu salbaticie

15 Ianuarie 2003
897 Vizualizari | 0 Comentarii
•Mama batausa si concubinul acesteia sunt cercetati penal de politisti •Iulian si Andreea Bata au fost internati in spital ca urmare a bataii administrate de Teodora Bata si Constantin Rautu •Mama copiilor risca sa fie decazuta din drepturile parintesti

Medicii de la Spitalul de Pediatrie "Sf. Maria" i-au sesizat pe politisti despre agresiunea comisa de Teodora Bata si Constantin Rautu asupra minorilor Andreea si Iulian. In plus, politistii au fost cei care i-au informat pe reprezentantii Directiei Generale pentru Protectia Drepturilor Copilului Iasi despre abuzul comis asupra celor doi minori. Andreea si Iulian au fost internati in spital in cursul zilei de sambata, cu diagnosticul de traumatism cranio cerebral, contuzie toraco abdominala, contuzii multiple pe membrele inferioare si superioare. Din spusele fetitei a reiesit ca persoana care i-a agresat a fost Constantin Rautu, din Iasi, concubinul mamei sale. Fetita a spus medicilor ca iubitul mamei sale este consumator de alcool si ca in seara zilei de vineri s-a suparat pe ea si pe fratele sau Iulian, motiv pentru care le-a aplicat o corectie cu o bata pe care o tinea in casa. Ulterior, Andreea a spus ca si mama sa a batut-o atat pe ea cat si pe micutul Iulian. Pe langa dosarul penal, Teodora Bata risca sa-si piarda si drepturile parintesti. Doi copii au ajuns cu rani grave la spital in urma batailor primite de la concubinul mamei lor. Ce parere aveti despre parintii care-si maltrateaza copiii? In cazul in care ar merita o pedeapsa, care ar fi aceasta? Dumitru Romascanu - agent de paza: "Urat, dar se intampla asa ceva. Acesti oameni care isi chinuie copiii nu pot fi numiti parinti. Prin lege nu vad cum ar putea fi pedepsiti. Cine mai face lege pentru copiii batuti? Ce poate face legea?" Claudia Carp - bucatareasa: "Foarte urat din partea lor. Nu inteleg cum isi pot lovi proprii copii? Ca pedeapsa, cred ca ar trebui amendati sau sa existe niste cursuri care sa ii invete sa fie parinti". Tudor Perju - inginer: "Despre parintii care isi maltrateaza copiii am o parere foarte proasta. De fapt nici nu pot fi numiti parinti. Ca pedeapsa... ar trebui sa li se aplice aceeasi corectie pe care ei o aplica propriilor copii. Cati ani isi chinuie copiii tot atatia ani sa fie ei pedepsiti, sa vada cum este." Mara Leonte - pensionara: "Acesti asa-zisi oameni nu ar trebui sa existe. Violenta in familie este un fenomen al societatii noastre actuale. Exista foarte multa violenta mai ales asupra copiilor. Pedeapsa ar trebui sa fie una dintre cele mai aspre - ridicarea drepturilor parintesti". Catalin Rosu - electrician: "Cei care isi maltrateaza copiii nu pot fi numiti parinti ci criminali. Ar trebui adusi in fata instantei si pedepsiti cat mai aspru". M. Vasilescu - profesor universitar: "In primul rand, nu stiu sa isi creasca si sa isi educe copiii. Un copil maltratat va fi din start un individ ratat. Imi este greu sa spun cum ar trebui pedepsiti. Nu stiu daca pedeapsa cu inchisoarea ar avea un efect. In astfel de situatii ar fi necesar un proces de luminare a omului".
Carmen MACOVE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1333 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017981 (s)

loading...