News Flash:

Politistii din Schitu Duca raman la fel de incompetenti

10 Noiembrie 2004
563 Vizualizari | 0 Comentarii
•Politistii din Schitu Duca nu au reusit sa-i aduca in fata instantei pe Gavril Catana si Constantin Botezatu acuzati de furt •Politistii isi recunosc incompetenta prin faptul ca unul dintre hoti este internat in spital iar celalalt este plecat de acasa

Dupa ce in urma cu doua saptamani, judecatorii de la Tribunalul Iasi au hotarat amendarea unui politist din Schitu Duca, cu suma de 1,5 milioane lei, nici la termenul de ieri nu a fost posibila audierea inculpatilor. Aceasta, pe motiv ca politistii nu si-au indeplinit sarcina de a pune in executare un mandat de arestare emis pe numele a doi sateni din Schitu Duca. Mentionam ca la termenul anterior a fost sanctionat chiar seful de post al postului de Politie din Schitu Duca. La ultimul termen de judecata, in dosarul talhariilor comise de Gavril Catana si Constantin Botezatu, cunoscuti ca hoti de cai, judecatorii au hotarat acordarea unui alt termen, in speranta ca politistii isi vor face datoria. De asemenea, magistratii au hotarat gasirea unei noi forme de pedepsire a reprezentantilor legii din comuna ieseana. Pana acum inculpatii s-au sustras de la judecata prin neprezentarea la nici un termen. La termenul anterior, judecatorii au dispus amanarea procesului pana ieri, cand politistii din Schitu Duca ar fi trebuit sa-i aduca. Contactati telefonic, lucratorii postului de Politie din localitatea in cauza au sustinut ca au facut tot ce le-a stat in putinta pentru executarea mandatelor de aducere eliberate pe numele lui Catana si Botezatu. "Noi am facut convocarea, si chiar am fost acasa la acuzati. Ar fi fost normal, pentru faptul ca se bucura de judecarea in libertate, ca acestia sa fi venit in fiecare duminica sa semneze niste procese verbale care sa confirme faptul ca nu au parasit localitatea, insa nu s-au prezentat niciodata", a declarat ieri seara unul dintre politistii din Schitu Duca. De asemenea, politistul mai sustine ca aceasta masura de amendare nu este corecta, atata vreme cat omenii legii de acolo au incercat sa faca tot ce le-a stat in putinta pentru gasirea si aducerea celor doi suspecti. Mai mult, unul dintre acestia, Constantin Botezatu, a fugit din localitate. Si ca asta sa nu fie de ajuns, in urma cu cateva saptamani, Catana a avut un conflict cu alti baieti din sat si a fost atat de crunt batut, incat a necesitat o perioada lunga de spitalizare. Astfel, politistii din Schitu Duca se confrunta atat cu faptul ca Botezatu a fugit din localitate, cat si cu acela ca nu pot sa-l aduca prin forta pe Catana. "Noi nu comentam procedura. Daca merita sa fie amendati, atunci sa scoata banii din buzunar si sa se conformeze", a declarat inspectorul Madalin Taranu, de la Inspectoratul Judetean de Politie Iasi.
(C.B.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1813 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019799 (s)

loading...