News Flash:

Poluarea din Ungaria afecteaza Romania

6 Octombrie 2010
1458 Vizualizari | 0 Comentarii
Accident chimic in Ungaria
Ministerul Mediului şi Pădurilor susţine că pe teritoriul Romaniei nu ar urma să apară efecte ale accidentului ecologic din Ungaria, cel puţin pană miercuri după-amiază. Ministrul Laszlo Borbely primind asigurări de la guvernul din ţara vecină că sectorul romanesc al Dunării nu ar urma să aibă de suferit.

"Ministerul Mediului şi Pădurilor a primit informaţii de ultimă oră privind evoluţia incidentului ce a avut loc în după-amiaza zilei de luni, 4 octombrie 2010, în dreptul localităţii Ajka, Ungaria. Astfel, în conformitate cu ultima actualizare a datelor recepţionate, spargerea unui bazin de stocare a reziduurilor chimice provenite în urma prelucrării bauxitei a cauzat scurgerea a peste 600.000 m³ de deşeuri cu un Ph de 12-13 în paraul Torna, afluent al raului Marcal, aflat în Vestul Ungariei. Conform estimărilor specialiştilor, în următoarele 24 de ore nu se vor înregistra depăşiri ale valorilor maxime admise ale concentraţiilor de poluanţi pe teritoriul Romaniei", se arată într-un comunicat de marţi al ministerului, citat de Mediafax.

Totodată, "ministrul László Borbély a contactat persoanele de decizie din Guvernul Ungariei, aceştia confirmand că la această oră nu există pericol de poluare în Dunăre, pe teritoriul Romaniei. Ministerul Mediului şi Pădurilor monitorizează permanent calitatea apelor, urmand a informa orice modificare privind depăşiri ale parametrilor normali", se mai arată în comunicat.


Guvernul ungar a instituit, marţi dimineaţă, starea de urgenţă în trei comitate din vestul ţării, din cauza inundaţiilor produse de scurgerea de reziduuri chimice.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1359 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021334 (s)

loading...