News Flash:

Populari si populisti

13 Iunie 2005
926 Vizualizari | 0 Comentarii
Daniel Sandru

De la Bucuresti la Iasi si de la Cluj la Timisoara, spatiul politic romanesc freamata a "clarificare doctrinara". Оngramadeala cea mai mare e оn zona populara, fiecare partid mai mare sau mai mic ce a avut pana acum fie o incongruenta оntre ideologie si practica politica, fie o adevarata brambureala doctrinara оn programul politic pe care-l propunea electoratului, fiind manat de la spate nu atat de ratiunile identitare, cat, mai curand, de un oportunism mioritic despre care, istoric vorbind, se poate spune ca a dat adeseori rezultate. Astfel, te uiti dupa taranisti, deveniti teribil de neimportanti dupa decredibilizarea guvernamentala dintre 1996 si 2000, si afli ca au devenit populari. Bati la usa democratilor si constati imediat ca omuletii de acolo nu mai sunt preocupati nici de gafele basesciene, nici de nurii consilierei cotroceniste dupa mintea careia Norvegia-i republica, ci de redefinirea doctrinara, facuta cu gatu-ntins spre Parlamentul European. Afli apoi ca un partid agatat la reverul unui oarece gangav om politic a devenit "conservator". Mai nou, de te-ndrepti spre romanii verzi ai lui Vadim, afli ca acolo-s certuri serioase si ca tribunul a dat din nou de pamant cu filosemitismul, motiv pentru care o parte a partidului s-a desprins, a оnghitit un partidulet inexistent si s-a botezat Partid Popular. Cu liberalii abulici la dreapta si cu pesedistii dezbinati la stanga, scena politica se cutremura undeva la centru, iar reverberatiile acestor miscari se regasesc si la Iasi. Mihai Dorin canta acum, probabil, оn versuri, utopia revenirii pe scena publica a ramasitelor taranisto-crestin-democrate. Cu Petrica Movila la subsuoara, senatorul Dan Carlan оncearca sa pompeze benzina populara оntr-o masina democrata de productie bahluviota care n-a functionat niciodata; ba chiar, uneori, a mai provocat si explozii, dupa ce unii au reusit sa se catapulteze din ea. Conservatorii nu exista la Iasi, din moment ce sigla din Piata Unirii apartine оnca unui partid "social-liberal" numit si "umanist". La PRM, un mucos sfertodoct se iteste de pe la Vaslui sa-si exprime bucuria reоnvierii tribunului la mitraliera partidului, mitraliera care poate scuipa linistita, din nou, antisemitisme, antitiganisme si, оn general, rasisme de tot felul. Estimp, "dizidentii" lui Stanciu – care, dupa vreo paispe ani, au realizat ca pupatura lui Vadim e ca o stampila de interdictie оn spatiul Schengen – se viseaza, la randul lor, populari, fara a sti оnsa pe ce electorat ar putea conta оn cazul unor alegeri. Vechea vorba ca, acolo unde-s doi romani, se nasc trei partide, оsi pastreaza valabilitatea. Pare ca popularii nostri nu sunt constienti ca sansa unei astfel de miscari оn Romania tine de unitate, iar nu de orgolii. Daca adaugam la aceasta graba oportunista a unora de a-si lipi pe frunte o eticheta europeana vom constata ca exista riscul ca, оn loc de populari veritabili, sa ne pricopsim cu aceiasi populisti pe care i-am tot votat din ’90 оncoace.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1327 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019189 (s)

loading...