News Flash:

Posibile schimbari ale sistemului electoral

22 Martie 2000
934 Vizualizari | 0 Comentarii
In ultimul timp, mai multe partide si-au manifestat intentia de a propune anumite amendamente la legea electorala sau chiar de a initia noi proiecte de legi in aceasta privinta. Modificarile se refera atat la sistemul electoral propriu-zis cat si la chestiuni ce tin de desfasurarea si conducerea procesului in sine, atat in cazul alegerilor locale cat si in cazul celor generale. De cele mai multe ori este vizat numarul parlamentarilor (sau al consilierilor), considerat ca fiind prea mare, dar si modalitatea prin care acestia ajung sa detina demnitatea de deputat sau de senator. Votul nominal pe liste de partid este una din ultimele gaselnite, destul de interesanta de altfel, care, daca va deveni operabila inainte de alegerile din acest an, se poate solda cu imprevizibile rasturnari de situatie.
Dincolo de caracterul pur electoral al unor astfel de propuneri, da bine la electorat sa te arati preocupat de probleme atat de importante; formatiunile politice sunt constiente, in masura in care le acordam, totusi, prezumtia de minima responsabilitate, ca alesii cheltuiesc cam mult. De pilda, in anul 2000 (cifrele nu sunt inca definitive) va fi alocata Parlamentului (Senat si Camera Deputatilor) suma de aproximativ 700 de miliarde lei, mai mult decat Ministerului Tineretului si Sportului (651 de miliarde) si aproape cat Ministerului Culturii (790) sau Ministerului Afacerilor Externe (871)!
In cele ce urmeaza prezentam cateva modificari la Legea 68/1992 cu privire la alegerea Senatului si Camerei Deputatilor, propuse de Asociatia "Pro Democratia " la care a subscris, printre altii, si Uniunea Fortelor de Dreapta.
Schimbarile sistemului de vot se refera la aparitia unei optiuni in plus, astfel incat, pentru alegerea Camerei Deputatilor, fiecare alegator va avea dreptul la doua voturi, unul pentru un candidat la nivelul circumscriptiei uninominale si unul pentru lista de candidati a unui partid la nivelul judetului. Drept urmare, 174 de deputati ar fi alesi prin vot uninominal majoritar relativ (cu un singur tur de scrutin), in cadrul circumscriptiei uninominale, iar 154 prin scrutin de lista la nivelul judetelor si al municipiului Bucuresti.
In ceea ce priveste modificarile procesului electoral merita enumerate: schimbarea zilei in care are loc votarea (din duminica in sambata) pentru a da posibilitatea membrilor birourilor electorale sa-si poata relua, in bune conditii, activitatea profesionala curenta in dimineata zilei de luni; reducerea intervalului de timp in care cetatenii isi pot exercita dreptul de vot, intre orele 7-19 ale zilei respective; renuntarea la infiintarea de sectii de votare in incinta unitatilor militare; prelungirea intervalului de timp in care partidele politice si coalitiile acestora pot contesta rezultatele alegerilor, de la 48 de ore la 72 de ore etc.
Catalin ONOFREI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1306 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019708 (s)

loading...