News Flash:

Prefectul, mai tare ca primaria

22 Decembrie 2009
852 Vizualizari | 0 Comentarii
• Prefectul Dragomir Tomaseschi se implica din nou in salvarea colosului energetic al municipiului • Dupa ce primaria trebuia sa trimita toate documentele necesare la Guvern pentru ca imprumutul de 7,9 milioane Euro sa fie deblocat, prefectul a decis sa urgenteze lucrurile • Dupa ce a discutat cu reprezentanti ai ministerelor de resort, Guvernul si-a dat avizul pentru ca imprumutul sa fie acordat primariei

Prefectul Dragomir Tomaseschi lucreaza mai bine ca cei din Primaria Iasi pentru salvarea colosului energetic al municipiului. Dupa ce primaria trebuia sa trimita toate documentele necesare la Guvern pentru ca imprumutul de 7,9 milioane Euro sa fie deblocat, prefectul a decis sa urgenteze lucrurile. Dragomir Tomaseschi a si discutat cu oficiali ai Ministerului Administratiei si Internelor si Ministerului de Finante pentru ca situatia sa se rezolve cat mai repede cu putinta, ceea ce s-a si intamplat. "Am luat legatura cu sefii de la Interne si Finante si am primit asigurari ca situatia s-a rezolvat. Am discutat cu domnul secretar de stat Capra (Mihai Capra, secretar de stat pentru relatia cu prefecturile - n.r.), care mi-a spus ca situatia s-a rezolvat si ca imprumutul va fi acordat", a spus prefectul Dragomir Tomaseschi. Guvernul a solicitat hotararile Consiliului Local Iasi in original, dar si scadentarul platilor catre banca, tot in original, pentru ca banii sa fie virati in conturi. Concret, imprumutul de 7,9 milioane Euro ar urma sa fie folosit de autoritatile locale pentru a achita integral datoriile avute de firma ieseana catre furnizorul de carbune Unicom. Cel care s-a ocupat de trimiterea documentatiei la Guvern este Cosmin Coman, seful Directiei de Programe si Servicii pentru Comunitate, din cadrul Primariei. Coman a fost ales pentru a se ocupa de documentatie pentru ca a ocupat o perioada si functia de secretar de stat in Ministerul de Finante. Insa si de aceasta data a fost nevoie de o alta interventie pentru ca Primaria Iasi sa fie impinsa de la spate. "Bine ca s-a rezolvat situatia cat mai repede pentru ca nu vreau sa vad iesenii cum ingheata de frig in propriile case. Cei de la Guvern m-au asigurat de tot sprijinul lor pentru a termina cu aceasta criza a CET-ului de la Iasi", a mai spus prefectul Dragomir Tomaseschi.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3782 (s) | 22 queries | Mysql time :0.265203 (s)

loading...