News Flash:

Prefectura a cheltuit 60 milioane lei pe camere video si interfoane

22 Martie 2005
852 Vizualizari | 0 Comentarii
•Suma de 1.500 Euro a fost cheltuita de prefectul Radu Prisacaru pentru montarea unor camere video si a unui sistem de acces securizat la usile dintre Consiliul Judetean si prefectura •Activitatea inregistrata de camerele video va fi monitorizata din biroul prefectului si cel al subprefectului Florin Ungureanu

La mai bine de doua luni de la debutul mandatului, prefectul Radu Prisacaru s-a tinut de cuvant si a cheltuit aproape 1.500 Euro pentru a instala in Palatul Administrativ al judetului camere video si instalatii de tipul interfoanelor care sa separe spatiile ocupate de Consiliul Judetean de cele ale Prefecturii. Practic, la etajul intai al Casei Patrate au fost montate instalatii de acces securizate, astfel incat functionarii publici pot patrunde din prefectura in Consiliul Judetean si viceversa doar tastand un cod la un aparat montat pe perete. Respectand prevederile legale, prefectura ieseana a organizat doua selectii de oferta pentru a desemna firmele ce au montat cele doua instalatii, respectiv cea de supraveghere video si cea de acces securizat. In urma procedurii de selectie de oferta, a fost desemnata sa monteze dispozitivele de acces securizat firma Electra, firma patronata de liberalul Marian Berdan. Desi nici unul dintre demnitarii care au condus destinele prefecturii iesene din anul 1990 si pana in prezent nu s-a temut pentru propria viata, prefectul Radu Prisacaru a aratat ca montarea dispozitivelor de supraveghere video a fost absolut necesara pentru siguranta sa la locul de munca. "Am montat acele camere video pentru ca tin foarte mult la siguranta noastra", a declarat ieri prefectul Radu Prisacaru. Pe langa faptul ca mai multi functionari ai administratiei judetene au fost nevoiti sa zaboveasca minute in sir in fata usilor blocate, eroii unor evenimente similare au fost chiar cele mai importante persoane din judet. "Trebuie sa marturisesc ca am patit-o si noi. Duminica dimineata am fost sunat de presedintele Consiliului Judetean, Lucian Flaiser, si m-a intrebat care este codul. N-am stiut nici eu", a spus strengareste prefectul Prisacaru. Acesta a mai precizat ca toata activitatea inregistrata de camerele video montate pe holurile Casei Patrate va fi atent monitorizata din biroul sau si cel al subprefectului Florin Ungureanu.
(T.L.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1309 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020203 (s)

loading...