News Flash:

Preotul Florea reclamat la Guvern si Sfantul Sinod

1 Noiembrie 2004
3127 Vizualizari | 0 Comentarii
Diavolul din Costesti

•Abuzurile preotului paroh din comuna Costesti au ajuns pana la Guvern, Presedintie, Sfantul Sinod si Inspectoratul General al Politiei Romane •Atat primarul comunei, Gheorghe Pintilie, cat si consilierii locali au luat aceasta decizie deoarece institutiile abilitate de la nivel local nu au facut absolut nimic pentru a pune capat abuzurilor savarsite de fata bisericeasca •Desi preotul Florea a fost judecat in consistoriul eparhial de la Mitropolia Moldovei si Bucovinei, nu s-a dispus luarea vreunei masuri impotriva acestuia

De nenumarate ori, atunci cand ZIUA de Iasi a publicat articole despre adevarurile inadmisibile din lumea bisericeasca, am fost acuzati de rea-vointa, lipsa de credinta sau altele si mai grave. Dar, cand liderii unei comunitati locale fac public nelegiurile unui preot, cand inctomesc un memoriu pe care il semneaza cu toata responsabilitatea, inseamna ca este un caz in care cutitul nu numai ca a ajuns la os, ci ca a taiat chiar si credinta enoriasilor in slujitorul Bisericii. Batai, amenintari, presiuni psihice, falsuri si multe altele demonstreaza ca in Mitropolia Moldovei si Bucovinei nu mai este respect pentru nimic. Dar, cum pestele de la cap se-mpute, ceea ce se intampla la Costesti nu mai este de mirare! Preotul Florea a ajuns sa se implice nu numai in viata spirituala a satenilor din localitate, ci si in viata lor personala, in averile lor, in averea Bisericii, trecand cu un aer de superioritate peste tot ceea ce inseamna bun-simt. Si Credinta! Nu este de mirare, atata timp cat atitudinea unui inalt prelat ortodox este schimbata de acordarea de catre Guvern a aproape 100 de mii de hectare de paduri, ca un preot dintr-o comuna ieseana sa lupte cu toate armele pentru averile lumesti. Pentru acestea nu trebuie economisit nici un efort, in conceptia preotului Florea. Nu mai conteaza nici oamenii, nici problemele lor, nici legile pamantesti, nimic altceva. Acum este momentul ca Mitropolia sa demonstreze ca orice cetatean este egal in fata legilor lumesti. ZIUA de Iasi va continua sa monitorizeze asemenea cazuri, pentru ca astfel de situatii disperate sa fie eliminate din viata oamenilor.

Deoarece forurile de la nivel local care ar fi trebuit sa ia masuri impotriva abuzurilor savarsite de preotul Petrica Florea, din comuna Costesti, nu au facut absolut nimic in acest sens, Consiliul Local a cerut sprijinul Guvernului, Presedintiei, Sfantului Sinod si Inspectoratul General al Politiei Romaniei. Atat primarul comunei Costesti, Gheorghe Pintilie, cat si consilierii locali au semnat un memoriu pe care l-au inaintat institutiilor mentionate. Ani de zile, abuzurile preotului paroh Petrica Florea au fost semnalate institutiilor abilitate de la nivel local, inclusiv conducerii Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, dar nimeni nu a luat nici o masura. Chiar daca preotul Florea a fost judecat in Consistoriul eparhial de la Mitropolia Moldovei si Bucovinei, membrii acestui for bisericesc nu au gasit de cuviinta ca preotul trebuie pedepsit, desi a incalcat canoanele bisericesti. Acesta nu este singurul exemplu in care IPS Daniel Ciobotea, mitropolitul Moldovei si Bucovinei, nu ia masuri impotriva preotilor care nu respecta canoanele Bisericii Ortodoxe. Conform informatiilor detinute in prezent, IPS Daniel porunceste sa se impuna masuri doar impotriva preotilor sau monahilor care nu cotizeaza indeajuns la vistieria Catedralei Mitropolitane. In aceasta situatie, indiferent daca monahul sau preotul este vinovat, acesta este canonisit, deoarece indrazneste sa se opuna lacomiei celui care se crede stapan peste Moldova si Bucovina. Din informatiile detinute in prezent, preotul Petrica Florea este singurul care are nenumarate procese la Judecatoria Pascani intentate impotriva enoriasilor. Nu este pentru prima oara cand atat enoriasii, cat si sefii unor institutii sunt nevoiti sa apeleze la forurile superioare din Bucuresti pentru a se lua masuri impotriva abuzurilor savarsite de un preot sau un monah. Este greu de crezut ca Sfantul Sinod, Guvernul Romaniei, Presedintia sau Inspectoratul General al Politiei Romaniei vor misca vreun deget pentru a rezolva o situatie din teritoriu. Vor trece cel putin cateva luni de zile pana cand conducerea institutiilor mentionate vor binevoi sa dea vreun raspuns, fara a dispune efectuarea unor cercetari.
Magda OLTEANU

MEMORIU
Catre Ziarul ZIUA
Subsemnatii Pintilie Gheorghe, in calitate de primar al comunei Costesti, jud. Iasi, Moldovanu Gheorghe, in calitate de consilier local, Zaharia Vasile - consilier, Zabava P. Constantin - consilier, Moisa Constantin - consilier, precum si alti cetateni ai comunei Costesti, jud. Iasi, consemnati in tabelul anexa, ne adresam dumneavoastra cu rugamintea de a lua la cunostinta, a analiza si a dispune luarea de masuri, prin calitatea pe care o aveti, fata de preotul Florea Petrica - preot paroh in cadrul Parohiei Ortodoxe Costesti.
In acest sens, in continuare prezentam mai multe aspecte legate de activitatea preotului, dupa cum urmeaza:
Comuna Costesti, in componenta careia intra satele Costesti si Giurgesti, a fost infiintata odata cu alegerile din 2004, pana la acea data aceasta localitate a facut parte din comuna Targu Frumos, jud. Iasi.
Din anul 1986, preotul Florea Petrica si-a desfasurat activitatea atat in cadrul Bisericii Giurgesti, cat si la cele doua biserici din Costesti. Datorita comportamentului sau neadecvat fata de enoriasii din satul Giurgesti, Florea Perica a fost alungat din aceasta parohie, iar in locul acestuia a fost repartizat preotul Cristea Cristian. Chiar dupa plecarea sa din Parohia Giurgesti, preotul Florea Petrica a continuat sa desfasoare activitati necompatibile cu functia sa, prin aceea ca a actionat in judecata in mai multe procese pe noul preot din Parohia Giurgesti, precum si pe alti cetateni din aceasta parohie, tocmai din dorinta de a se razbuna.
De asemeni, aratam faptul ca preotul Florea Petrica, prin orice mijloace a cautat sa ocupe terenuri agricole pe raza satului Giurgesti, folosindu-se chiar de violenta. Astfel, aratam ca preotul Florea Petrica a batut, folosindu-se de corpuri contondente, pe Mocanu C. Ioan, Mocanu Ana, pe care a legat-o si a pus-o intr-o gramada de paie, amenintand-o ca ii da foc; dl. Bariz Gheorghe, in prezent decedat, Bariz Vasile, Birzu Constantin, Spataru Toader, Ilioaia Petru, in prezent decedat, sunt persoane care au fost batute efectiv de preotul Florea Petrica, mare parte din acestia avand leziuni grave, chiar fracturi de membre, judecandu-se cu preotul Florea Petrica.

Martori amenintati de preot

Drept urmare a celor aratate mai sus, impotriva preotului Florea Petrica s-au deschis actiuni in judecata in Consistoriu la Mitropolia Moldovei si Bucovinei, iar pe timpul proceselor preotul Florea Petrica ameninta martorii, astfel aratam pe Cojocaru Gheorghe din Costesti, care, fiind martor ocular la actele de violenta ale preotului fata de sotii Mocanu, a fost amenintat de preotul Florea Petrica cu rapirea unui copil in cazul in care la proces acesta nu declara asa cum ii indica el. Urmare a activitatii ilegale si demoralizatoare a preotului Florea Petrica, preotul Cristea Cristian care a fost tarat prin nenumarate procese, a renuntat la Parohia Giurgesti, in locul sau venind preotul Rusu Dumitru, pe care inca de la inceputul activitatii l-a reclamat in fals la Parchetul de pe langa Judecatoria Pascani (dosar 804/P/2004) si la Judecatoria Pascani pentru lovire (alt dosar), toate cu scopul de a-l determina sa paraseasca parohia si sa o ocupe tot preotul Florea Petrica. Mai aratam faptul ca, in prezent, Parohia Giurgesti este deposedata de terenurile pe care le-a detinut cu titlu de proprietate, prin actiunea preotului Florea Petrica, care a atacat in judecata acest titlu de proprietate si care in cele din urma a fost anulat. Activitatea ilegala si nedemna a preotului Florea Petrica a continuat si pe raza localitatii Costesti, unde in prezent administreaza doua biserici: Costesti si Pietrisu de Jos, biserici care din anul 1986 si pana in prezent nu au fost supuse reparatiilor, azi ele se afla intr-un stadiu avansat de degradare, cu toate ca preotul Florea Petrica a adunat in repetate randuri bani si cereale de la enoriasi pentru efectuarea de reparatii la biserici.

Activitatea preotului egala cu zero

Aratam ca de 7 ani s-a inceput restaurarea picturii de la Biserica Pietrisu de Jos si nici in prezent nu s-a finalizat, cu toate ca, pentru fiecare icoana pictata, a incasat de la cetateni sume considerabile: Doaca Aurel - 3.500.000 lei, Moldoveanu Gheorghe - 1.200.000 lei, Cirtita Constantin - 3.000.000 lei si multi altii care au platit cate o icoana, insa nu li s-a eliberat chitanta, iar preotul nu mai recunoaste faptul ca a primit banii. Mai aratam ca si cimitirul, precum si curtile bisericilor arata dezastruos, prin acestea dominand spini, maracini si alte buruieni. Terenul arabil al bisericilor este nelucrat, culturile fiind compromise, cu toate ca preotul detine doua tractoare si utilaje agricole pe care le foloseste la lucrari la diferite persoane sau unitati, incasand in acest mod sume pe care le foloseste in interes propriu.
De asemenea, preotul Florea Petrica are in curtea bisericii si o casa parohiala construita si acoperita de fostul preot, insa de 18 ani nu a efectuat nici o lucrare de finisare a acesteia, astfel ca nici in prezent nu are usi si geamuri, iar peretii nu sunt finisati, lucru ce ne determina sa credem ca banii incasati de preotul Florea Petrica au fost cheltuiti de acesta pentru a-si cumpara 3 tractoare, 2 autoturisme pe care le detine, un apartament in municipiul Iasi, o casa in com. Costesti (pe care a obtinut-o ilegal profitand de comiterea unei crime intre doi frati), precum si pentru urmarea a 2 facultati particulare al caror absolvent sustine ca este, pentru acestea platind sume considerabile privind taxele scolare.

Cunoscut ca un preot bataus

Preotul Florea Petrica si-a continuat activitatea violenta si pe raza Parohiei Costesti, astfel ca, de catre acesta au fost batuti Dumitriu Constantin, Irimia Ioan, Moldoveanu Ionel si multi altii si a prejudiciat prin diferite moduri pe Damian Aurica, Mitrea Gheorghe si Elena, dr. Benchea Carmen, Miron Danut, Zabava I. Constantin si Lili si altii. Cu privire la acest aspect, aratam ca toate aceste persoane l-au reclamat la Mitropolia Moldovei si Bucovinei, insa niciodata nu s-au comunicat petentilor masurile luate fata de preotul Florea Petrica. Continuam sa aratam ca preotul Florea Petrica are nenumarate procese deschise de el la Judecatoria Pascani, prin care se judeca cu diferite persoane carora le insceneaza calomnii, loviri sau alte infractiuni, folosindu-se de martori falsi, care de regula sunt aceiasi.
Fata de preotul Florea Petrica sesizare a facut si Postul de Politie al comunei Targu Frumos la Mitropolia Moldovei si Bucovinei, in sensul ca, la data de 16.02.2003, acesta s-a prezentat la seful de post si, folosindu-se de inscrisuri consemnate de el, a incercat sa obtina probe favorabile lui in dosarul nr. 5/2002 de la Consistoriul Eparhial Iasi, unde era judecat pentru lovirea si legarea unui enorias, incercand sa-l convinga pe seful de post sa-i semneze si stampileze inscrisurile in schimbul unei cantitati de vin si prosoape. Nici fata de aceasta sesizare Mitropolia Moldovei si Bucovinei nu a luat atitudine.

Politica si Sfantul altar

Mai grav este faptul ca preotul Florea Petrica este membru PNL, sustinand ca este chiar presedinte al organizatiei acestui partid la nivelul comunei Costesti. Avand aceasta calitate, preotul Florea Petrica a candidat pentru functia de primar al comunei Costesti din partea PNL in luna iunie 2004; pe timpul campaniei electorale a avut un comportament neadecvat fata de contracandidati, prin ruperea afiselor electorale ale acestora, transformarea slujbelor bisericesti in sedinte de partid PNL si chiar obligarea enoriasilor sa jure pe Biblie ca il vor vota primar. Acest lucru a dus la un scandal la nivel de judet, in presa aparand diferite articole fata de preotul Florea Petrica, umbrind astfel onoarea si demnitatea Bisericii Ortodoxe Romane. Preotul Florea Petrica, in preajma campaniei electorale, a migrat pe la mai multe partide politice pentru a-l adopta, ducand chiar la PSD si PRM un numar de 1.200 de adeziuni stranse de el, de la diferiti cetateni din Costesti, in conditii suspecte, prin aceea ca ii determina sa semneze, motivand ca va reinfiinta comuna sau alte obiective sociale.
Preotul Florea Petrica a ajuns pana intr-acolo incat, profitand de seceta din luna iunie 2004, a adus la cunostinta cetatenilor ca el a legat ploile si ca le va dezlega doar atunci cand el va fi primar. Scandalul prvind participarea acestuia in campania electorala a determinat Mitropolia Moldovei si Bucovinei sa dea un comunicat de presa (pe care il anexam in copie xerox), insa nici pana in prezent nu s-au respectat prevederile comunicatului, cu toate ca in mai multe numere ale ziarului ZIUA de Iasi (1858/12-13.06.2004, 1864/19-20.06.2004, 1865/21.06.2004) a fost prezentata activitatea josnica a preotului Florea Petrica.

Inmormantari fara certificat constatator de deces

Cu toate ca preotul Florea Petrica nu a fost ales primar si nici consilier local, acesta a continuat intrigile si a deschis diferite procese impotriva membrilor Consiliului Local Costesti pentru a-i contesta, precum si a angajatilor primariei, imputernicindu-se fara drept in sedintele de consiliu, in cadrul carora provoca dezordine, lucru pe care l-a facut si la data de 17.09.2004, cand a fost necesara interventia organelor de politie pentru a indeparta persoanele turbulente aduse de preot la sedinta de consiliu, motiv pentru care la Judecatoria Pascani pe numele preotului Florea Petrica s-au inregistrat alte dosare penale, atat ca urmare a plangerilor persoanelor care au fost vatamate de el, cat si ca urmare a plangerilor acestuia - raspuns la dosarele intentate lui. Preotul Florea Petrica are un comportament neadecvat si fata de primarul comunei, pe care incearca sa-l determine sa demisioneze, amenintandu-l si calomniindu-l pentru a-i lua locul.
In prezent, preotul Florea Petrica ocupa in mod abuziv imobilul Casa Agronomului din comuna, cu toate ca are Casa Parohiala si o alta casa cumparata in satul Costesti, precum si un apartament in municipiul Iasi, unde locuieste efectiv si refuza sa elibereze Casa Agronomului amenintand cu procese, cu toate ca acest imobil ne este necesar pentru infiintarea unor obiective sociale (post politie, posta, etc.). De asemenea, preotul Florea Petrica a ajuns pana intr-acolo incat, pentru a incrimina angajatii primariei si medicul de familie, a oficiat inmormantari fara ca pe numele defunctului sa fie eliberata adeverinta de inhumare si certificat de deces, dupa care invata membrii familiei defunctului sa reclame pe doctor si delegatul de stare civila la Parchet pentru neglijenta in serviciu, astfel incat are dosar penal in curs de cercetari la Parchetul de pe langa Judecatoria Pascani.
Aratam, de asemenea, ca pentru nici o inmormantare, botez sau cununie, acesta nu elibereaza chitante pentru banii primiti, ba mai mult chiar, si-a infiintat o fundatie, fara acordul si stirea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, respectiv Fundatia "Sfanta Treime", prin intermediul careia ridica sume de bani pe care ii insuseste, profitand de faptul ca aceste fundatii nu sunt platitoare de TVA si alte impozite catre stat, "spaland" toate veniturile parohiei prin aceasta fundatie, motiv pentru care, in urma unei plangeri in acest sens, s-a inregistrat un alt dosar la Parchetul Pascani.
Mentionam ca inclusiv cele 3 tractoare pe care le-a detinut (in prezent 2) si care trebuiau sa faca parte din patrimoniul parohiei, fiindu-i-le date in compensare pentru produsele de pe terenurile acesteia, preotul Florea Petrica si le-a insusit fara drept.

Slujbe oficiate pe fugareala

Acest preot isi neglijeaza intrutotul indatoririle de serviciu prin intarzieri la slujbe, pomeniri, inmormantari si alte obligatii, absenteaza de la orele de religie de unde pretinde sa fie platit si frecventeaza foarte des Judecatoria Pascani, unde are deschise numeroase procese, sustinand ca el este "avocatul poporului", intrucat este licentiat in drept, iar pana la judecata lui Dumnezeu va judeca el pe cei care in viziunea lui gresesc.
Mentionam ca pentru a prezenta in amanunt activitatea antisociala a preotului Florea Petrica se impune consemnarea a mult mai multe file, insa ne rezumam la cele scrise si, in speranta ca acestea va vor convinge ca se impune efectuarea unor verificari din partea dumneavoastra in calitatea pe care o aveti, asteptam raspunsul dumneavoastra cu masurile luate, solicitandu-va respectuos sa luati atitudine fata de preotul Florea Petrica, impotriva caruia conform opiniei noastre se impune macar mutarea acestuia, pentru ca aceasta comunitate a comunei Costesti sa traiasca in armonie si intelegere, intrucat in prezent, datorita intrigilor sale, au ajuns sa se certe intre ei fratii, parintii cu copii, nasii cu finii etc.
Mai revenim asupra celor mentionate cu o ultima intamplare, si anume, in data de 10.10.2004, zi de duminica, preotul Florea Petrica, cu de la sine putere, a hotarat sa nu oficieze slujba religioasa, insa a avut indrazneala si obraznicia in fata lui Dumnezeu sa ia enoriasii de la biserica si sa-i mobilizeze pentru a-i recolta cultura de floarea soarelui si asa compromisa de pe terenurile sale, astfel incat in jurul orei 10.30 acesta, imbracat in reverenda, se afla pe terenul sau, intr-o remorca de tractor in care incarca saci, indemnand totodata enoriasii sa se grabeasca cu recoltatul intrucat ploua. Mai multe informatii referitoare la acest aspect poate preciza Caileanu Costel - mecanizator agricol aflat la fata locului.
Data fiind si aceasta ultima precizare, insistam cu rugamintea de a lua masurile care se impun in vederea linistei si armoniei in comunitatea nostra.

Mitropolia Moldovei si Bucovinei

Comunicat de presa
Cu privire la implicarea preotului Petrica Florea de la Parohia Costesti, Protopopiatul Pascani, in alegerile pentru primaria comunei Costesti, facem cunoscute urmatoarele:
1. Pr. Petrica Florea nu are nici un fel de aprobare sau binecuvantare din partea conducerii Arhiepiscopiei Iasilor pentru a candida la functia de primar al comunei Costesti.
2. Arhiepiscopia Iasilor respecta intru totul adresa nr. 410/12.02.2004, a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in care se precizeaza ca "arhiereului, preotului, diaconului si monahului ii este interzis sa faca politica partinica, sa fie membru al unui partid politic, sa participe la campanii electorale, sa candideze si sa devina membri ai parlamentului sau consiliilor locale, primar, viceprimar sau sa ocupe functii in administratia publica centrala si locala". Totodata, hotararea Sfantului Sinod prevede ca cel care va incalca aceste reguli "se incadreaza in prevederile art. 3, lit. d si e din Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane, avand de ales intre cariera politica si misiunea preoteasca, pentru totdeauna, fara drept de revenire in cler". Avand in vedere faptul ca preotul Petrica Florea a incalcat aceste dispozitii ale Sfantului Sinod, abaterea sa va fi analizata si judecata de Consistoriul eparhial.
Secretariatul Centrului Eparhial
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1745 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020463 (s)

loading...