News Flash:

Prestatie jenanta a handbalistelor de la "Z"

25 Octombrie 2004
1359 Vizualizari | 0 Comentarii
•Sambata, handbalistele de la "Z" Iasi au pierdut din nou, pe teren propriu, cu 24-41, оn fata formatiei Venus Apa Nova Bucuresti •Iesencele se afla in cadere libera, indreptandu-se cu pasi repezi spre ultimul loc in Divizia A

Dupa infrangerea suferita in urma cu doua saptamani la HCM Ploiesti, handbalistele de la "Z" au revenit in Sala Polivalenta cu gandul de a razbuna acel esec si de a-si trece in cont o noua victorie, in fata unui adversar incomod, Venus Apa Nova Bucuresti. Partida, care a contat pentru etapa a VII-a a Diviziei A de handbal feminin, nu a fost insa decat un recital al bucurestencelor in fata unor jucatoare antrenate de Florin Zamfir, care au parut depasite chiar si de un joc la nivelul esalonului secund. Astfel, "Z" a fost condusa la pauza cu scorul de 21-10, dupa treizeci de minute in care iesencele au facut figuratie pe teren. Dupa pauza insa, avea sa inceapa adevaratul dezastru pentru fetele lui Zamfir, care au fost invinse categoric cu scorul de 41-24, la capatul uneia dintre cele mai jenante prestatii din scurta istorie a acestei echipe. Oaspetii, cu un gabarit impresionant si cu o lectie a contraatacului bine insusita, au facut instructie cu o echipa ieseana care se afla in deriva, fara sponsori, fara antrenor, dar cu managerul Florin Zamfir peste tot, si patron, si antrenor principal si antrenor cu portarii. In aceste conditii, cu doar doua puncte in sapte etape, handbalistele de la "Z" se indreapta vertiginos catre ultima pozitie in clasament, fiind la opt puncte distanta de prima pozitie ocupata in prezent de Dunarea Braila, care este si principala favorita la promovarea in primul esalon. De altfel, norocul iesencelor este ca din esalonul secund nu se retrogradreaza, acesta fiind ultima divizie din handbalul feminin romanesc. Etapa viitoare, pe 30 octombrie, "Z" va evolua la Sfantu Gheorghe, in fata formatiei CSM din localitate. Marcatoarele lui "Z" din acest meci, in care iesencele au condus o singura data, 2-1, in minutul patru, au fost: Pana - 8 (6 din 7 metri), Lungu - 4 (1), Sveduneac - 3, Vlad - 3, Cotocel si Flamanzanu - cate 2, Hunca si Arsene - cate 1.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1313 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018958 (s)

loading...