News Flash:

Prevenirea institutionalizarii batranilor

10 Aprilie 2009
1856 Vizualizari | 1 Comentarii
Preotul paroh Mihai Dorosinca
• Sprijin medical, consiliere psihologica, alimente si campanie de prevenire a institutionalizarii batranilor • Toate aceste initiative au fost realizate, in cadrul unui proiect cu finantare PHARE, de Parohia Binecredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfant din Iasi


Sprijin medical, consiliere psihologica, alimente si campanie de prevenire a institutionalizarii batranilor. De asemenea, constientizarea iesenilor si in special a elevilor privind importanta sprijinului acordat de familie persoanelor de varsta a III-a. Toate aceste initiative au fost realizate, in cadrul unui proiect cu finantare PHARE, de Parohia Binecredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfant din Iasi din zona Podu-Ros. In acelasi timp, a avut loc si o campanie de informare in randul tinerilor de la liceele Dimitrie Cantemir si Vasile Alecsandri, respectiv Colegiul National privind problemele batranilor si cum ii pot sprijini tinerii pe acestia. Preotul paroh Mihai Dorosinca este coordonatorul si sustinatorul intregii actiuni. "Proiectul pe care l-am inceput anul trecut si il incheiem in aceste zile a reprezentat o campanie privind problemele pe care le intampina batranii. Acestia au probleme legate de insuficienta financiara, boala, singuratatea si pierderea stimei de sine. Proiectul nostru a fost unul transfrontalier, respectiv cu Asociatia Obsteasca Soarta din Raionul Soroca, Republica Moldova. Noi am avut seminarii si discutii cu liceeni si le-am explicat ce probleme intampina batranii si cum ii pot sprijini tinerii efectiv", a declarat preotul Dorosinca. Un alt proiect derulat de Parohie, finalizat tot in aceasta perioada, este si "Muzica corala - punte transfrontaliera intre Romania si Republica Moldova". Echipa coordonata de preotul Mihai Dorosinca a realizat peste 100 de anchete sociale in randul batranilor de peste 65 de ani, iar zilnic, la Centru Social realizat la biserica Parohiei Sfantul Voievod Stefan cel Mare, 45 de batrani beneficiaza de alimente, consultatii medicale si consiliere psihologica, cat si posibilitatea de socializare si combaterea singuratatii.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Anonim  | #65677
DOROSINCA NU ESTE CUMVA PREOTUL CARE TOT ADUNA BANI SI NU MAI TERMINA BISERICA IN SCIMB AVEA VRE 3 MASINI TOT IN ZIAR AM CITIT MAI DEMULT
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1773 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014540 (s)

loading...