News Flash:

Prima biblioteca particulara din Romania va fi la Iasi

31 Ianuarie 2002
1872 Vizualizari | 0 Comentarii
Ideea infiintarii unei biblioteci particulare la Iasi apartine colectionarului Dumitru Grumazescu, proprietarul celebrului Anticariat de pe Lapusneanu. Reporterii cotidianului ZIUA de Iasi au aflat ca aceasta viitoare institutie va cuprinde, pe langa altele, nu mai putin de 24.000 de volume si 80.000 de ilustrate. Biblioteca va avea drept tinta cititorii de toate varstele, dar va fi si un loc in care scriitorii si artisti pot taifasui la un ceai sau la o cafea.

Reporterul: De unde a pornit ideea de biblioteca particulara?
Dumitru Grumazescu: Fiind proprietarul unui tezaur in domeniul literaturii, al artei, fiind un bun bibliofil, am reusit sa realizez o serie de colectii impresionante "Eminescu", "Creanga", "Slavici", "Jules Verne" si "Napoleon", colectii de sine statatoare care nu vor implica intrarea in aceasta biblioteca de aproximativ 24.000 de volume. Mai sunt manuscrise foarte multe, inedite, fotografii originale, o colectie de 36.000 de ilustrate de la 1897 pana la 1945 si peste 50.000 de la 1945 incoace. Daca e sa luam in considerare toata aceasta cantitate impresionanta, va dati seama ca e pacat ca doar un singur om sa se bucure de ea. As dori sa va spun ca acest compartiment de cartofilie este o sursa de informare, de luminare extraordinara. Iata, in Iasi chiar, detin foarte multe ilustrate vechi cu orasul nostru si litografii care sunt rare. Atunci cand s-a inceput renovarea garii au apelat la acest tezaur. Le voi dona tot acestei biblioteci. Totodata, detin o clisototeca extraordinara, am benzi magnetice cu interviuri ale unor artisti si scriitori de seama, care nu au fost publicate niciodata. In ceea ce priveste cartea, in cele 24.000 de volume am un sector de carte rara de la incunabul pana la elzeviruri, carte religioasa, exident peste sase sute de volume. Punctul forte al bibliotecii vor fi cartile si manuscrisele.

R: Prin ce va fi unica aceasta biblioteca particulara?
D G: Daca stam de vorba pot sa spun ca si chiar acest anticariat este unic in tara si in lume prin faptul ca aici se tin cursuri universitare, ore de dirigentie, lansari de carte si auditii muzicale. Tot aici functioneaza Academia Libera "Pastorel Teodoreanu" si Societatea Internationala "Mihai Eminescu", infiintata la Revolutie. Sunt clienti care trec pe aici aproape zilnic si stau cate zece minute pentru a asculta muzica sau a rasfoi o revista si toate acestea, asa cum spun ei, sa-si reincarce bateriile. Mai mult, vara scot afara piese de mobilier vechi si dam o atmosfera speciala, originala. Nu pot spune ca este occidentala. E drept, am calatorit mult prin strainatate si am remarcat cat de sprijinita este cultura acolo prin tot felul de Meccena. La Strassbourg, astfel de unitati ca acest anticariat erau scutite de unele impozite si de chirii. Am ramas uimit. La noi inca nu exista legi clare care sa sustina cultura asa cum trebuie. Si este regretabil, cu atat mai mult cu cat fata de alte tari noi avem o cultura extraordinara.

R: De cand exista pasiunea pentru colectionarea cartilor?
D G: Pasiunea mea dateaza de 42 de ani. In anul 1960, cand am iesit din spital, am vazut pentru a doua oara in viata mea lumina la Iasi. Cand am plecat acasa am gasit intr-o librarie un volum de Eminescu, pe care l-am citit in spital fara sa stiu insa cui apartineau poeziile, deoarece cartea era rupta si fara coperti. Cat am stat in spital am citit pe ascuns din cauza problemelor pe care le aveam cu ochii. Cand am rasfoit volumul in librarie, am dat la pagina de garda si mi-a aparut imaginea de student a lui Eminescu, care e, de fapt, si prima fotografie a lui. In acel moment mi-am propus sa strang tot ce a scris acest om si tot ce s-a scris despre el. Astfel a inceput acest mic cocolos. Cand am reusit sa strang tot ce este Eminescu am strans, ca dovada ca am cea mai mare colectie Eminescu din Iasi si din lume. La ora actuala, ca dimensiune este a doua colectie particulara devenita publica, dupa cea a unui american cu Shakespeare. In anul 1983, prin desfiintarea carciumii Rarau din Copou, la insistentele mele de peste opt ani, s-a infiintat primul memorial particular "Eminescu" in Romania. Dupa trei ani, insa, am fost scos de acolo deoarece recitam "Doina"; cei care raspundeau de cultura pe atunci s-au speriat si au inceput sa imi puna in spate tot felul de murdarii. Dar mi-au facut un bine deoarece am inceput sa calatoresc prin tara cu tot felul de expozitii.

R: Prin ce se va deosebi aceasta biblioteca fata de cele deja existente la Iasi?
D G: Nici nu as dori sa se deosebeasca, dimpotriva, sa aiba acelasi rol educativ. Insa, pentru inceput, va fi un spatiu cu un numar de documente mai redus. Sper ca acest spatiu sa se mareasca prin contributia unor oameni de bine care deja s-au si anuntat, cum ar fi prof. univ. dr. Gheorghita Scripcaru, medic legist si fost rector al Universitatii de Medicina si Farmacie din Iasi, prof. Miki Rusu, caruia Policlinica Stomatologica pentru copii ii datoreaza foarte mult. Acesti oameni ne-au promis multe carti deosebite, deoarece provin din niste familii care au detinut biblioteci de calitate. As dori foarte mult ca acest spatiu sa se bucure de atentia tehnicii de astazi. Sa putem trage pe CD si pe discheta majoritatea documentelor, pentru ca, fiind unicate, nu le vom putea da la sala oricum. Astfel, studentii si elevii vor putea avea rapid accesul la informatie. Ideea realizarii unei biblioteci particulare trebuie sa ii incante si sa ii bucure pe toti, deoarece acum, in aceasta epoca a Internetului, noi ne mai aplecam inca aupra paginii care miroase a tus tipografic. Mai trebuie sa mentionam faptul ca Iasul, si inainte de razboi, si dupa razboi, si dupa revolutie, a fost pe locul intai la capitolul vanzare de carte pe cap de locuitor. Avem deci o datorie sa realizam aceasta biblioteca particulara.

R: Initiativa colectionarului Dumitru Grumazescu a starnit invidie sau admiratie printre colegii de breasla?
D G: Evident ca eu numai am fluturat ideea de cativa ani si au si inceput comentariile. Persoane din cadrul anumitor institutii de cultura, pe care le respect foarte mult, nu sunt de acord cu aceasta idee. Pai, sa ma scuze dumnealor, dar am o experienta de 42 de ani de cand rasfoiesc carti, iar ei sunt sclavii unei condici de prezenta.

R: Biblioteca va avea ca tinta doar primirea cititorilor?
D G: Acest lucru in primul rand. Totodata, as dori sa fie un spatiu agreabil, cu o sala ca de protocol, unde sa se intalneasca scriitorii la un ceai sau la o cafea, o sala unde cititorii tineri sa ii vada pe cei in varsta, care le pot comenta anumite pasaje din carti. Acest lucru se petrece in prezent in acest anticariat. De aici voi aproviziona cu raritati viitoarea biblioteca. Am certitudinea ca aceasta idee se va materializa extraordinar.
(I.D., M.H.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1427 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020043 (s)

loading...