News Flash:

Prima zapada a blocat cateva drumuri din judet

24 Noiembrie 2008
875 Vizualizari | 0 Comentarii
• Primii fulgi de zapada care au cazut la sfarsitul saptamanii trecute au afectat circulatia pe cateva dintre drumurile care strabat judetul • Pe patru dintre drumurile judetene autoritatile au intervenit pentru indepartarea poleiului format dupa topirea zapezii • Prima zapada a afectat cam jumatate din regiunea Moldovei, partea cea mai vulnerabila fiind cea de vest


Primii fulgi de zapada care au cazut in judet la sfarsitul saptamanii trecute au cauzat ceva probleme si soferilor. Astfel, cei care se ocupa cu activitatea de deszapezire, SC Lucrari Drumuri si Poduri (LDP) SA Iasi, unitate aflata in subordinea Consiliului Judetean (CJ) Iasi, au aratat ca poleiul format a pus ceva probleme activitatii rutiere.

"Ieri (sambata - n.r.) nu am avut probleme, insa acestea au aparut astazi (duminica - n.r.), in sensul ca s-a format polei pe cateva drumuri si a trebuit sa actionam pentru indepartarea acestuia. Zapada care a cazut a lasat un strat de polei si astfel am avut cateva drumuri unde a trebuit sa actionam", a spus Liviu Tomulesei, directorul SC LDP SA Iasi. Practic, pe patru dintre drumurile care strabat judetul s-a intervenit pentru indepartarea poleiului. Pe drumul care face legatura intre municipiul Iasi si comuna Dagata s-a intervenit inca de ieri dimineata, la fel ca si pe DJ 208 Mircesti. Alaturi de cele doua drumuri s-a mai intervenit si pe DJ Iasi - Grajduri - Scanteia si DN 281C Coasta - Blagesti. Directorul firmei iesene a precizat ca pentru indepartarea poleiului au intervenit aproximativ o suta de oameni si au fost folosite utilaje specifice. "Pe patru drumuri am intervenit cu o echipa formata de o suta de persoane, sase utilaje cu lama si sararite. Noi colaboram bine cu Politia Rutiera, care ne informeaza cand apar probleme de acest gen", a adaugat directorul Tomulesei. Pe de alta parte, si cei care au in subordine Drumurile Nationale au sustinut ca nu au fost probleme care sa creeze ambuteiaje. Practic, zona Moldovei a fost mult mai ferita de intemperii fata de celelalte regiuni din tara. "Ieri a nins mai mult pe drumurile din judetele Suceava, Bacau, Neamt si putin in Vrancea. Acum se circula in conditii de iarna numai in judetul Suceava, unde am avut un singur drum blocat, cel spre Campulung Moldovenesc. Oamenii nostri au intervenit si au indepartat zapada de pe carosabil", a adaugat Dorina Tiron, directorul Directiei Regionale de Drumuri si Poduri (DRDP) Iasi. In urmatoarele zile, vremea se va raci considerabil, temperaturile maxime in toata zona Moldovei avand valori cuprinse intre 1 si 6 grade Celsius, iar vantul va sufla moderat cu intensificari, in timp ce presiunea atmosferica se va situa intr-o crestere usoara.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1595 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017621 (s)

loading...