News Flash:

Primarul i-a tras pe sfoara pe bulgari

4 Septembrie 2010
1147 Vizualizari | 0 Comentarii
Gheorghe Nichita
• Primarul Gheorghe Nichita vrea sa rupa negocierile cu firma Obedineni Energiini Targovtsi, Bulgaria, pentru procesarea carbunelui • Acesta invoca faptul ca aceasta procedura presupune aprobarea unei ordonante de urgenta • In fapt, sefii Centralei Electrice de Termoficare au dispus deja achizitia a 60 de mii de tone de huila in regim de urgenta • Si asta dupa ce au sustinut, in mai multe randuri, ca nu au bani de carbune si ca oferta celor din Bulgaria este singura speranta pentru incalzirea orasului in aceasta iarna

Sefii municipalitatii vor sa rupa relatiile cu bulgarii de la Obedineni Energiini Targovtsi (OET), sucursala Bucuresti. Acestia motiveaza ca finalizarea procedurii de procesare a huilei energetice necesita aprobarea unei ordonante de urgenta. Aceasta ar trebui sa reglementeze anumite probleme legate de proprietatea instalatiilor. Mai exact, conform unor ordine ale Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei, procesatorul, respectiv firma OET, trebuie sa faca dovada ca detine instalatiile de la CET II Holboca in proprietate. Acestea apartin, insa, Consiliului Local. "Am cerut la Guvern sa fim invitati, in special, pentru a discuta la concret. Am cerut si o rezerva de stat pentru huila superioara. Nu cred ca se va intampla. La pacura avem acces. Sper sa depasim aceasta iarna. In ceea ce priveste procesarea combustibilului, am descoperit ca este nevoie de o ordonanta de urgenta. Vom colabora cu specialisti, pentru a vedea o varianta mai rapida pentru parteneriatul public - privat. Eu sunt pentru concesionarea productiei si distributiei la CET. Firma sa faca investitiile, iar noi, din redeventa, sa acoperim subventiile catre populatie", a declarat primarul Gheorghe Nichita.
Ceea ce a evitat primarul Gheorghe Nichita sa spuna este faptul ca a inceput deja demersurile pentru o achizitie clasica de huila, ceea ce face ca intelegerile cu bulgarii sa cada. Practic, CET Iasi SA doreste sa cumpere 60 mii tone de carbune, care sa fie aduse la Iasi fie pe cale ferata, fie pe mare. Firmele trebuie sa depuna o garantie de participare de 20 mii dolari si sa aiba o cifra de afaceri de minim 2 milioane euro. Vor fi admise doar ofertele care presupun livrarea a minim 10 mii de tone si maxim 60 mii tone. Plata acestora urmeaza sa se faca la 60 de zile de la livrarea cantitatilor in statia de triaj Socola. Ofertele pot fi depuse pana pe 13 septembrie, iar intelegerea trebuie sa se finalizeze pana la sfarsitul acestei luni.

Bulgarii sunt foc si para

Reprezentantii OET sustin ca au fost inselati si ca se pregateau la inceputul saptamanii viitoare sa vina la Iasi, pentru a stabili datele finale ale intelegerii. Practic, sefii municipalitatii si cei ai CET Iasi SA nu au respectat nici macar perioada de gratie de 10 zile, acordata, in urma cu cateva zile, pentru semnarea contractului. Mai mult, reprezentantii termocentralei au dispus deja executarea garantiei de participare, in valoare de 100 mii de dolari, depusa de reprezentantii OET. "Stiu ca s-a inceput deja executarea garantiei de participare, motivandu-se ca nu am fi respectat punctul trei al intelegerilor, si anume semnarea contractului in termenii stabiliti. Ori noi am inaintat o oferta, la care cei de la CET nu ne-au raspuns nici pana astazi. Faptul ca au inceput in paralel si o achizitie de combustibil depaseste deja limita bunului simt. Vom avea o sedinta luni si vom stabili ce strategie adoptam", a declarat George Nita, directorul executiv al OET.
Sefii CET motiveaza in caietul de sarcini ca au ales sa faca o achizitie directa acum, intrucat apropierea perioadei de iarna nu permite organizarea unei licitatii clasice. Acestia ar fi putut sa faca aceasta achizitie inca din vara, dar au preferat sa mearga pe varianta procesarii, varianta pe care o abandoneaza, acum, cu mare usurinta. Si asta in conditiile in care atat sefii CET Iasi SA, cat mai ales cei ai Primariei au sustinut, in mai multe randuri, ca nu sunt bani pentru o achizitie clasica de carbune. "Eu cred ca e mai mult vorba de o tergiversare a celor de la CET. Au lungit povestea asta cu procesarea pana in toamna, in loc sa faca o licitatie de achizitie serioasa, pentru a avea motive sa forteze cumpararea carbunelui acum. Totul a fost pus la cale inca de atunci cand membrii Consiliului de Administratie al CET au dispus, la inceputul verii, ca singura varianta pentru incalzire sa fie procesarea carbunelui", a declarat viceprimarul Gabriel Grigore.

Carbunele a ajuns la 130 de dolari pe tona

Daca nu ar fi mers pe varianta procesarii, sefii CET Iasi SA ar fi putut prinde carbune la un pret mai mic. Acum, pretul unei tone de huila energetica adusa la poarta termocentralei ajunge sa coste 130 de dolari si este posibil sa mai creasca pana la inceperea sezonului rece. "Cam aici sunt preturile. Nu stiam ca CET a initiat aceasta procedura, dar este posibil sa participam si noi. Vom studia documentatia propusa de CET si vom lua o decizie cat de curand", a declarat Radu Orzata, directorul Unicom Top Energy SA, firma care a adus carbune la CET Iasi SA in mai multe randuri.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1898 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017792 (s)

loading...