• Nichita a ordonat mascatilor sa-l bage in duba pe Sorin Balanescu, presedintele FAPTA • Acesta a protestat de unul singur in fata primariei • Balanescu a precizat ca nu va renunta la proteste, chiar daca a fost amendat cu 500 de lei
Primarul Gheorghe Nichita este din ce in ce mai turbat. Enervat la culme de faptul ca presedintele Asociatiei FAPTA, Sorin Balanescu, a protestat ieri, in jurul orei 13.00, in fata primariei, afisand o pancarta cu mesajele "Marlanul din Dorohoi" si "Cel mai corupt primar din tara - Gheorghe Nichita", a ordonat mascatilor de la Politia Locala sa-l salte. A fost luat pe sus din fata primariei, bagat in duba si dus la sediul Politiei Municipale. Agentii au motivat gestul explicand ca protestul nu este autorizat, in timp ce Balanescu spune ca pentru o singura persoana nu este nevoie de autorizatie. De precizat ca acesta nu facea scandal, era pasnic. A afisat doar un mesaj, motiv pentru care a fost amendat cu 500 de lei. "Ca presedinte FAPTA am tot dreptul sa protestez, chiar si impotriva primarului Nichita. Consider ca nu am incalcat legea prin faptul ca am demonstrat impotriva acestui primar corupt. Nu inteleg de ce Politia Locala a avut acest comportament abuziv in fata unui singur om. Am fost bruscat de catre mascati si de catre cei doi agenti. Am fost bagat in duba si controlat peste tot si dus la Politia Municipala. M-au sechestrat acolo timp de 30 de minute, timp in care nu m-au lasat sa dau un telefon ca sa-mi anunt avocatul. Au spus ca asa au primit ordin de la Hordila si de la primarul Nichita. Politistii mi-au furat pancarta, proprietate personala. Celor de la Politia Locala le transmit multa mue, adica «Ministerul Uniunii Europene»", a declarat Sorin Balanescu.
Acesta a mai precizat ca protestul vine dupa ce primarul nu a tinut cont de mai multe hotarari judecatoresti si ca nu a autorizat protestele FAPTA, din Piata Unirii. "Politistii locali din cadrul Serviciului Interventie si Actiuni Speciale au procedat la ridicarea domnului Sorin Balanescu, care protesta în fata Primariei municipiului Iasi având asupra sa pancarte cu expresii jignitoare la adresa reprezentantilor administratiei publice locale. Având în vedere faptul ca nu detinea autorizatie în acest sens, persoana mentionata a fost condusa la Sectia a III-a Politie, unde este cercetata pentru comiterea unor fapte penale. În plus, a fost sanctionata contraventional conform Legii nr. 61 din 1991, republicata pentru amenintari cu acte de violenta si refuz de legitimare la cererea îndreptatita a agentilor de Politie Locala", a declarat Nicoleta Deciu, purtatorul de cuvant al Politiei Locale. Nu este prima data cand edilul foloseste forta. Anul trecut, la audiente primarului din cartierul Tatarasi, Balanescu a fost ridicat de mascati pentru ca explica celor prezenti cat de corupt este edilul-sef.









































lui nechita de ce ii este frica?Balanescu a manifestat pasnic.de ce au venit militienii? nu suntem in rusia.pentru ce a trimis Prostii de mascati care nu au scoala.La puscarie nechita,daca va fi votat de pensionari va fi o greseala mare.acestia nu vor avea o pensie mai mare.nechita mincinos.
Janet, asta se intampla pentru ca cei mai multi din sistem dau dovada de lasitate si servitute! Nu ar trebui tolerat asa ceva! Stiu sigur ca fff multi functionari din primarie sunt nemultumiti de Nichita, la fel si cei din regii sau societati ale primariei, dar nimeni nu iese sa zica ceva de frica sa nu isi piarda serviciul, ceea ce este de inteles! Este pacat, foarte mare pacat! Sper sa vina ziua in care fiecare sa spuna ce are de spus fara sa stea cu frica in san!!!
hai leilei lume si iar lume..iar e petrecere pi toloaca? viata-i faina si e veselie maxima. ia zi shogore...sh lai la..foaie verde busuioc/iaca vin si eu la gioc/hop,hop,zii asha/foaie verde maghiran/bate talpa mai draggan/nu sta ca un bolovan/roata mai flacai/zii,n-o lasa/ uite-l si pe mos tifon/canta la acordeon/trrrrrr mai ,hop,hop/mos marciel zis purcelus/intra-n hora olecus/hai flacai,roata mai/n-o lasa pi nona-asa/ca tio.... fura careva/hop si-asa/hai,hai trrrrr mai/ unde joaca gardienii/pi supt ei pamantu geme/ iar vara cresc buruiene/iuuiuuu zii costica zii/tio fura si tio danseaza/ si noaptea tio tine treaza/roata roata mai baieti/care-o vreti,sa si puteti/olgutza-i fata batrana/stie giocul pi sub mana/hopa,zii vasile zii/ foaie verde cinci chiperi/am fost la bataie ieri/ am fost la bataie ieri/sha lai la la la/nu stiu doamne ci sa fac/ m-am batut cu un copac/ m-am batut cu un copac/shi lai la la la/m-am batut si ieri si az/ moare felics de necaz/shai lai lalala/foaie verde cinci chiperi/ma-ntalnii cu sefu ieri/shai lai lai lala/un' ti duci tu mai baiete?/ sa trag di par niste fete/shai lai lai laila/mai baiete baietzele/cu ochi rosii ca mergele/si parul facut inele/ alea sunt fetili mele/shai lai lai lala/ uite asa n-o lasa,zii/sefule iti cer iertare/n-am stiut ca-s de-ale tale/hop si-asa/lasa mai baiete lasa/idealul meu in viata/ e femeia cu mustatza/iuuuiuuuiuu/auzi virgil baga taica baga/ arde-l la ochiul maro/ haida hop si iara hop/ viatza tata viatza....
Domnilor de la redactia ziarului, nu mai afisati mesajele care vin de pe IP Primariei, sa ne mai lase in pace ca suntem satui de ei si coruptia , bataia de joc a unor functionari din primarie .Poate ne ajuta Dumnezeu sa ne lumineze la alegerile care vin sa nu mai votam coruptul Iasului,sa cada Nichita cu tot clanul cu care conduce primaria Iasului.Ne-au furat PRIMARIA, au pus japca pe toate serviciile si clar ori esti cu Nichita ori te da afara din servici. Ce faceti coruptilor daca pica Nichita ?
ce sa mai zic de mine.dau sanctiuni. ma lupt cu tot felul de excroci ,sunt punctuala la servici,ca multe alte colege, si tot cele mai prost renumerate suntem. munca cat cuprinde iar bani ioc.banca imi opreste ratele,am un copil de crescut,sunt singura nu am alte venituri ca alttii, sunt cincistita.....si nu-i vina mea. la noi nu se gandeste nimeni? nu s-au m-ai marit salariile de nustiu cand. alo conducerea?
LASA JANETO CA ARE BARBATTU PARALE . APROPO SI TU ESTI CAT DOUA VACI...HA.HA.HA
LASA JANETO CA ARE BARBATTU PARALE . APROPO SI TU ESTI CAT DOUA VACI...HA.HA.HA
Ca sa nu-i mai bata ganduri grele, Raniti si chinuiti mereu s-arate, S-au orientat si, razbunandu-se pe ele, Au invatat de zor... karate.
apropo ,eu patrulez in ger ,sanctionez contraventional anumiti oameni ce incalca anumite legi ,hotarari iar puturoasa de vorbe goale ,care ia crescut basul de nu mai incape pe usa ,iar in ultimele luni s-a ingrasat co o junca`si isi cumpara blugi sau anumite toale din luna in luna ,pai are de unde, ca eu am *** de aici banca de mancare la copii,datoriile de zi cu zi ,si alte cheltuieli,iar vacuta are de unde ca lucreaza pe mosia lui nichita .Se poate vedea ca cei cu functi de conducere au salarii mari iar cei care intradevar muncim avem salarii de tot rasul .Asa ne-au pacalit si PDL asa ne va pacali si PSD ca au experenta sa-si bata loc le lume .JOS CU MAFIA LUI NICHITA
Sălaş - anume-al oilor, Măgarilor, dulăilor Şi-al "lupilor" ce-o fac de oaie, Ce vin aici doar să jupoaie!
Doi proşti când vrei să se compare, Spui "prost mai mic" sau "prost mai mare", Ar fi greşit şi chiar nedrept Să spui că unu-i "mai deştept"!
Dacă-n prostie s-ar putea Şi doctoratul să se dea, Ar fi, la noi, o tragedie, C-ar fi la doctori... în prostie!
Dacă-n prostie s-ar putea Şi doctoratul să se dea, Ar fi, la noi, o tragedie, C-ar fi la doctori... în prostie!
În universul nostru strâmt Plini de virtuţi şi de ocară, Prostia este o povară Pe care cei ce-o duc, n-o simt.
De sorginte iubitori, Get-beget petrecăreţi, Cu obârşia... din flori, Ăştia-s... băieţi de băieţi!
va luati aiurea de noi. asa-i serviciul n-avem ce face. ordinele se executa nu se discuta. asa ca apa trece..
dar nu incalca legea. ca acelia nus cagule. sunt ciorapii lor gauriti de amar de vreme. ci sa faca? sai arunce la gunoiera? mai bibe sii pune pe moaca sa nuti dai sama cas vinitzi di la hodorogistea din vale. acum pi buni am stat di vorba saptamina trecuta cu un gardian din asta..ce sa zic putza ca o capra . datzile bre niste sapun . nu se poate . lishman era papusa pe langa ei
ar fi siguranta in iasi daca firmele de paza( igs, scorpin style,pisica neagra.pantera roz,comunitara ,gyp, etc) ar coopera cu politia si jandarmeria
NU VA LUATI DE OLGUTA SAU ANA...CA VA F..T UN CAP IN GURA
asa e . pwrcika aia purtator de vorbe goale , dupa ce ca a fost facuta poshta in nouasopt habar n-are ce e cu ea....si eu patrulez de nu mai pot
Alin care ai capul plin si limba lata,lasa-ne .In privinta primarului poate el nu stie ca fiecare om e liber sa protesteze ,atata timp cat nu deranjeaza ordinea publica,asta sa stie si vacuta de la politia locala ,purtatoarea de griji,care nu stie nimic ,ia ar trebui sa cunoasca legislati,dar cum e ia sunt toti localii.Iar in privinta primarului me-am schimbat parerea, pai ce facem dictatura locala, ce se intampla nu am voie sa-mi spun ce gandesc ,pai ajungem mai rau ,scapam de PDL si dam de PSD = DICTATURA, AUZI NEA GIGI AM UN CUVANT PENTRU :ESI AFARA JAVRA ORDINARA
Politia locala, conform legii de functionare a a cesteia, nu are voie sa foloseasca politisti mascati, respectiv forte de interventie rapida. Este o ilegalitate practicata de acest imbecil Nichita si care trebuie sa raspunda in fata legii. Mi-e scirba de acel Petrica Frasila care il tot cheama politic la emisiunile sale cu audienta in direct. Acest Nichita critica guvernul care a cheltuit bani aiurea. Nichita ne-a indatorat pe noi iesenii cu peste 5** milioane de euro de la bancile romanesti si din strainatate aducindu-ne la sapa de lemn. Prosti or fi cei care or sa-l voteze pe Nichita la alegeri. Daca acum Iasul este cu 5* de ani in urma altor orase mari din aceasta tara, daca va iesi Nichita vom ramine cu *** de ani in urma. Iasul este un oras izolat de restul tarii, este injosit prin faptul ca in fruntea sa este acest Nichita. Si Suceava si Bacaul si Pitra Neamtul ne-a luat-o inainte. Nu mai zic de orasele din Ardeal si din Banat. Am ramas noi si comunismul din Republica Moldova in aceasta zona. RUSINE pentru cei care voteaza culoarea rosie.
Nu fac parte din niciun partid, nu lucrez la politia locala, nu am de scos nicio autorizatie. Singurul lucru care ma deranjeaza este tupeul unora care considera ca astfel pot obtine orice. Va rog sa remarcati ca m-am exprimat de fiecare data politicos si nu am adus jigniri nimanui. V-am aratat doar niste articole din lege si v-am expus o situatie asemanatoare a celor controlati la intrare in Piata Universitatii si retinuti. Iar interpretarea legii este urmatoarea: chiar daca ai autorizatie portarma, nu te duci la miting, adunare, protest individual sau ce o mai fi cu arma dupa tine. O lasi acasa!
nu stiu cine este Balanescu si nici nu ma intereseaza dar parca cei de la psd condamnau politia politica si culmea e ca chiar ei fac asta si inca pe fata ma intreb ce o sa faca cand ajung la putere, si oamenii vor iesi in strada si impotriva lor or sa intre cu tancurile in ei sau vor chema din nou minerii.Rusine politiei locale iasi ca este aservita lui nichita si nu tuturor cetatenilor iasului chiar daca sunt pro sau contra primarului.nichita esti o ******* impreuna cu cele doua maimute de la bucuresti!!!!!!!!
VOTATI SCHIMBAREA
lasa ca a inceput sa sune clopotul pt Nichita.vine vremea votului. acesti gardieni zisi politie comunitara care au 2 clase sunt niste incompetenti care fac de rusine insemnele nationale
@Sanmar , ia sa ma iau eu de tine , ca nu s-a luat nimeni , si vad ca esti prosti de bubui, mai vb si aiurea!! ia de citesti de *3/** x legea armelor si munitiilor , si dupa aia comenteaza ,cap de nuca. asta ...cum il cheama , nu a zis ca e purtator de arma , ca sa ameninte ...capete de melci aia cu ,cagule .. ci a zis - o ca asa il obliga legea ... cap de matura
Pai, dupa logica multora care comenteaza aici (isi ling sefu,pazindu-si cururile), La bucuresti in Piata Universitatii trebuia sa intre militia cu tancurile la ce jigniri si plancarde afisau oamenii !!! Voi sunteti intregi la minte ? Pai marinarul trebuia sa-i impuste, nu , pe cei care strigau faza cu javra sau, chierul, etc ... Sau doar cand e pentru noi, e bine, cand e impotriva noastra e tulburarea grava a linistii publice ... RUSINE !!! Atentie !!! Maine poate fi oricare dintre noi saltat de mascatii lui gigi, ca n-a am tropait prea tare pe strada !
Pentru Alin : pui de securist ce esti, iti aperi seful ? Ce autorizatie iti trebuie mai tembelule ? Doar nu-i miting! Constitutia, prevede dreptul la opinie si la libera exprimare !!! uite asa daca orice om care are o nemultumire ar avea curajul sa se duca sa si-o expuna public intr-un mod pasnic, s-ar termina cu hotiile, le-ar fi frica si celor pusi in functii.
Draga MIHAI : nu poate fi vorba de o adunare publica !!! Era unul singur ! Sau tu reinventezi limba romana ? adunare inseamna *+*=*, ai dreptate, sunt deja 2 elemente, deci e adunare. Cap de guma, lingailor !
Hordila, vrei sa stie lumea cum "l-ai facut" pe Hliboceanu ? Zdreamta umana ce esti ! Gigi nu o sa mai fie ales ... si cainele tre sa plece odata cu ciobanul lui ...
Zdreamto de Hordila : cu ce atulburat linistea publica ? Nu cumva circul l-ati facut voi, fosti paznici carea acu sunteti "oamenii legii". era un protest pasnic, omu mergea cu o plancarda ... stil de securisti ce aveti in voi ... auzi la militist ... vedeti ca va impingeti in mine ...
Sunt Anti- basist, dar intreb si eu : Cei care protesteasza impotriva lui gigi trebuie sa aibe autorizatie si cei care striga impotriva chelului, nu ?
"doamna" ana de la tara draga. mare cuconeasa. oricum arat mai bine decat ea. si sunt si mai inteligenta. si am si coloana verticala
de olguta stiam ca asa si pe dincolo. dar ana? ori anisoara?
care ana , frate??
Multi idioti mai are Iasul... Din momentul in care a spus "SUNT PURTATOR DE ARMA" in fata acelor politisti, acestia trebuiau sa-l imobilizeze!!! Nu se poate ca toti fanfaronii sa umble cu arme asupra lor, iar politia sa-i lase pe strada.
uoi sa va zic ieu carii triaba....aista cari protesta pasnic l-o suparat pi ciquita ca io zis adivarul..marlete ...ghertzoi di dorohoi... tzaran coclit..etc. numa ca pprostu lu cordila so simtzit el cu musca pi caciula luamar di.....fara rima va rog. cam asta ii triaba
Balanescu e un om care a inselat si a furat si acum are bani pusi deoparte si are timp de se faca o persoana cunoscuta prin intermediul presei. Nu are omul alta activitate, nu are grija zilei de maine, face si el ceva sa iasa in evidenta.
Citat din legea saizeci din anul o mie noua sute nouazeci si unu: articol doisprezece, litera j: să interzică participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora. Si articolul treisprezece, litera c: Participanţii la adunările publice sunt obligaţi: să nu introducă sau să aibă, în timpul adunărilor publice, obiecte de natura celor prevăzute la art. *2 alin. * lit. g) şi j) Manifestantii de la Piata Universitatii erau perchezitionati la intrarea in piata si daca aveau lucruri mult mai putin contondente asupra lor erau urcati in duba. Balanescu asta are mai multe perechi de ..oaie sa vina cu arma la el?
Ion tortura, linistestete, veziti de baranetele tale,tia trecut vremea esti depasit si nu vrei sa pricepi si laste de turnatoriea colegilor pe care vrei sai controlezi in mintea ta diabolica.
ALO,ALO CE ACTE DE VIOLENTA A FACUT OMUL ALA ,EU SI MAI MULTE PERSOANE CARE AM VIZIONAT ACEST REPORTAJ NU AM OBSERVAT NICI UN ACT DE VIOLENTA DIN PARTEA ACESTUI OM ,SI PE DEASUPRA ACEI DOI POLITISTI NU SAU LEGITIMAT SI NU AM AUZIT SA-I FI CERUT VRIUN ACT SA SE LEGITIMEZE .PURTATOAREA DE CUVANT ESTE sub influenta bauturilor alcoolice tare de tot INFORMATA . DOMNUL DIN IMAGINE POATE SA DEA IN JUDECATA PE TOI CARE IAU INGRADIT LIBERA CIRCULATIE,SI DREPTUL LA LIBERA EXPRIMARE.
Balanescu nu are autorizatie si nici la cap nu-i intreg! Apoi, el a adus injurii unei persoane, este atac la persoana, e firesc sa fie amendat. Prea multa democratie e in tara asta, de asta unii pricep greu ca trebuie sa plateasca pentru ce fac.
ALO,ALO CE ACTE DE VIOLENTA A FACUT OMUL ALA ,EU SI MAI MULTE PERSOANE CARE AM VIZIONAT ACEST REPORTAJ NU AM OBSERVAT NICI UN ACT DE VIOLENTA DIN PARTEA ACESTUI OM ,SI PE DEASUPRA NU ACEI DOI POLITISTI NU SAU LEGITIMAT SI NU AM AUZIT SA-I FI CERUT VRIUN ACT SA SE LEGITIMEZE .PURTATOAREA DE CUVANT ESTE INFORMATA . DOMNUL DIN IMAGINE POATE SA DEA IN JUDECATA PE TOI CARE IAU INGRADIT LIBERA CIRCULATIE,SI DREPTUL LA LIBERA EXPRIMARE.
ba NICHTA iti dau un sfat ia MANA DE PE FOTBAL SI DE PE PRIMARIE SI LASANE LASANE:DUTE DE UNDE AI VENIT SI PE TOTI LINGAII TAI PE CARE EI ANGAJAT .PROMIT SA-TI FAC CAMPANIE LA ALEGERI.
Bai oameni buni voi nu vedeti cat rau a facut HOTUL de nichita cu toti cateii lui ,a distrus iasul ,voi nu stiti cata mita ia pe sub mana ,vai de noi de iesenii, vine un hot din Dorohoi sa pacaleasca prostimea,si sa-si faca conturi de bani in alta tara,si cate si mai cate.Noi ieseni razasi,ne-em saturat de parveniti.Si apropo proasta acea de la Politia Locala care se crede PURTATOARE de PROSTIE cum poate sa afirme ca Balanescu nu s-a legitimat si a fost sanctionat la Leg.61\9*,cand eu nu am auzit sa-i fi cerut buletinul,am avut incredere in Politia Locala,dar ma-m inselat in privinta lor,si a tuturor din Primarie .Pe toti iau corupt BANDITUL de NICHITA.
cine s-a gasit sa protesteze un escroc si un nesimtit si voi astia de la bzi chiar vreti sa pierdet-i si bruma de cititori pe care o mai aveti?lasati-l dracului pe balanescu ca nu moare de foame sa-si plateasca datoriile la fisc si dupa aia sa o faca pe nebunul,sa achite chiriile pe spatii.mai bine cautati alte subiecte fiebinti ca sunt destule
assta se intimpla in 2**2 .Primarul ales agreseaza oameni folosindu-se de angajati dupa bunul plac.Seamana cu Miron Cozma i ar trebui arestat impreuna cu militienii care fac abuzuri
toata saptamana d-l reporter nu scrie decat de primar. redactorii ziarului nu sesizeaza acest fapt? mai schimbati stilul vendetei ca ne plictisiti
"DAR PINA ATUNCI SI NOI PENSIONARII VOM AVEA O DISCUTIE CU NICHITA SI IL VOM SCUTURA DE GULER PENTRU MULTE NEREGULI ." HUAAAA, HAAA, HAAA !!! BUNA DIMINEATA, TREZESTE-TE, MADAM'!
CIPRIAN BOUARU TU SI CU SCANDALAGIU DE BALANESCU AVETI CEVA CU PRIMARUL .PE CINE SUSTINETI CA PRIMAR DE IL ATACATI MEREU PE NICHITA ?SINT SUBIECTE MAI INTERESANTE CARE AI PUTEA SA LE SCRII CIPRIANE ,SA MERGI PE STRADA SI SA VEZI CITI COPII NECAJITI SINT SA-I ARATI LUI BASI ,CITI BATRINI N-AU CE MINCA ,CE MIZERIE E PRIN SPITALE ,ASTA TREBUIE ARATAT IN FIECARE ZI GUVERNANTILOR ,BALANESCU E UN SCANDALAGIU GRETOS SI UN OM CARE E PUS DE CINEVA CA SA-L DENIGREZE PE NICHITA E VIZIBIL CA SI LA TINE .TI-AM PROMIS CA O SA TE VIZITEZ DUPA ALEGERI SA-TI RID IN NAS CA NICHITA VA FI VOTAT DE PENSIONARI SI VA IESI IARAS PRIMAR ,DAR PINA ATUNCI SI NOI PENSIONARII VOM AVEA O DISCUTIE CU NICHITA SI IL VOM SCUTURA DE GULER PENTRU MULTE NEREGULI .
nichita,,pt ce faci tu cu fotbalul si cu nesimtirea care dai dovada,,familia mea nu te mai voteaza,,si santem destui...RUSINEEEEEEEEEE!!!!!!!!!!!!
..si uite asa Balanescu mai fu tarat inca odata :)Omu' asta "inarmat" are o problema...:)Tare faza:sa-i spui unui politist,chiar si comunitar, ca esti inarmat :))))
Nichita la puscarie, iar curva de militiana de Otilia Spinu va fi data afara si data la produs la arabi !
"avem sute de reclamatii de la catre persoanele din Iasi" :)