News Flash:

Primarul vrea sa-l demita pe Garlea

17 Februarie 2002
1158 Vizualizari | 0 Comentarii
•Simirad a promis ca va propune, in urmatoarea sedinta de Consiliu Local, schimbarea conducerii RATC •Primarul a gasit vinovata conducerea Regiei de pierderile de 25 de miliarde inregistrate anul trecut •Directorul RATC, Petru Garlea, nu adorit sa faca nici un comentariu referitor la decizia primarului Constantin Simirad

Reprezentantii Guvernului au promis ieri, in videoconferinta cu prefectii, ca va intensifica activitatea de monitorizare a regiilor locale. Activitatea de urmarire se va concentra, in primul rand, pe performantele managerile, care va avea ca finalitate eliminarea pierderilor acolo unde este cazul si respectarea nivelului de salarizare in cadrul operatorilor de servicii publice, in conformitate cu legea. In plus, reprezentantii Guvernului au mai sustinut ideea ca trebuie redus neaparat coeficientul de neincasare a datoriilor de la populatie. "Trebuie luate toate masurile pentru eliminarea pierderilor pe care le inregistreaza operatorii de servicii publice. Aceste pierderi duc, in cele mai multe cazuri, la cresterea tarifelor la utilitatile publice. Mai mult decat atat, unii directori de regii locale, care au in subordine doar cateva sute de salariati, au salarii incredibile", a spus Ministrul Administratiei Publice, Octav Cozmanca.
Avand in vedere aceste aspecte din activitatea regiilor locale, Iasul este reprezentat in mod negativ la capitolele coeficient de neincasare a datoriilor de la populatie si pierderi financiare."RAJAC are de recuperat datorii in valoare de 170 de miliarde de lei, iar RADET 390 de miliarde si avem si o regie locala care a inregistrat pierderi imense anul trecut, RATC, care a inregistrat pierderi de peste 25 de miliarde de lei, domnule ministru Cozmanca", a declarat presedintele Consiliului Judetean, Lucian Flaiser.

Pierderi la RATC

Regia Autonoma de Transport in Comun (RATC) este subordonata Consiliului Local. Aceasta regie a inregistrat anul trecut pierderi de peste 25 de miliarde de lei. "In urmatoarea sedinta de Consiliu Local voi propune schimbarea conducerii Regiei. Pierderile sunt cauzate de managementul slab, efectuat de conducerea Regiei. Pentru a remedia acesta situatie, voi propune ca directorul RATC, Petru Garlea, sa fie trecut pe linie moarta, adica sa fie demis. Trebuie sa fie oprita neaparat aceasta hemoragie finaciara", a declarat primarul Constantin Simirad.
Directorul Regiei, Petru Garlea, nu adorit sa faca nici un comentariu referitor la decizia primarului Simirad."O sa astept sedinta Consiliului Local. Nu am nimic de declarat", a spus Garlea.
Liderul de sindicat al salariatilor Regiei a pus pe seama Consilului Local o mare parte din cele peste 25 de miliarde lei, pierderi." Noi am efectuat un serviciu social pentru care municipalitatea nu ne-a dat banii. Au beneficiat de gratuitati ale transportului in comun pensionarii, persoanele cu handicap, prin hotararea Consiliului Local. Peste 30% din subventiile pe care trebuie sa ni le plateasca Primaria nu au ajuns in conturile Regiei", a declarat liderul de sindicat Vasile Sandu.
Constantin MAZILU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2108 (s) | 22 queries | Mysql time :0.026238 (s)

loading...