News Flash:

Primavara pe piata muncii: 700 de slujbe pentru ieseni

23 Martie 2010
962 Vizualizari | 0 Comentarii
Dupa mai bine de un an de zile in care numarul locurilor de munca oferite iesenilor se situa in jurul a 250 - 300 de locuri de munca pe saptamana, sfarsitul lunii martie aduce o crestere constanta si un numar dublu de oportunitati

Miscari neasteptate pe piata fortei de munca. Dupa mai bine de un an de zile in care numarul locurilor de munca oferite iesenilor se situa in jurul a 250 - 300 de locuri de munca pe saptamana, sfarsitul lunii martie aduce o crestere constanta si un numar dublu de oportunitati. Astfel, iesenii au la dispozitie prin intermediul Agentiei pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Iasi aproape 700 de locuri de munca. Oferta este cea mai consistenta din momentul in care criza a inceput sa se faca resimtita in randul angajatorilor ieseni. De pe urma ordinii aparente pe piata fortei de munca, cel mai mult au de castigat posesorii unei diplome de studii superioare. Posibilitatile de angajare au crescut considerabil, in conditiile in care s-a ajuns de la sapte locuri de munca oferite iesenilor iesiti de pe bancile unor facultati la aproape o suta. In acelasi timp, datele prezentate de catre institutie arata si ca numarul disponibilizarilor stagneaza, ramanand la acelasi nivel ca la inceputul lunii. Societatile comerciale au anuntat pentru luna martie doar 130 de disponibilizari individuale si alte 275 colective, numarul iesenilor care urmau sa ramana fara un loc de munca mentinandu-se la un nivel constant. Nici pentru lunile viitoare nu s-au anuntat noi disponibilizari.

Unde se fac angajari

Un top al celor mai mari angajatori in acest an, facut in functie de numarul de locuri de munca vacante anuntate la AJOFM si in functie de numarul total al angajarilor facute, arata ca Delphi Systems Romania ocupa detasat primul loc. "Cele mai multe angajari, in lunile ianuarie si februarie, au fost facute de catre Delphi. In urma selectiei facute de catre reprezentatii companiei s-au angajat 30 de persoane. De asemenea, angajari semnificative s-au mai facut si de catre Phoenix Games SRL, pe domeniul vanzarilor, cu 43 de persoane, sau Te-Rox Prod SRL, in confectii, cu 32 de persoane", a explicat Adriana Sarghie, purtatorul de cuvant al institutiei iesene. In momentul de fata, cele mai multe locuri de munca sunt oferite tot de catre fabrica de injectoare Delphi, care cauta sa angajeze 60 de ieseni, majoritatea locurilor de munca fiind dedicate celor cu studii superioare. De asemenea, pe lista firmelor care doresc sa ofere un serviciu celor aflati in cautare se afla si firma de asigurari Generali sau Iasi Conf SA, care angajeaza aproape 140 de ieseni. Reprezentantii AJOFM sustin ca cel putin in urmatoarea perioada, locurile de munca vacante anuntate se vor situa la acelasi nivel si ca o sansa in plus pentru angajare o reprezinta si bursa locurilor de munca ce va avea loc la sfarsitul lunii viitoare, pe data de 23 aprilie.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1670 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018896 (s)

loading...