News Flash:

Printr-un ordin de evacuare

8 Iunie 2005
1059 Vizualizari | 0 Comentarii
Prefectul si-a ridicat sindicatele in cap

•Prefectul Radu Prisacaru a decis sa evacueze din birourile din Casa Patrata sindicatele CNSLR Fratia si Blocul National Sindical •"Am platit 6 milioane lei, iar cu numai doua zile inainte sa achit intreaga suma a semnat ordinul de evacuare", a declarat presedintele CNSLR Fratia, Ioan Pascal

Prefectul Radu Prisacaru a acordat un ultimatum liderilor sindicatelor CNSLR Fratia si BNS sa evacueze birourile pe care le ocupa in Casa Patrata. Motivul invocat de prefect este neplata chiriei si a facturilor la utilitati. De asemenea, Prisacaru mai sustine ca cele doua spatii pe care le ocupa cele doua confederatii sindicale in Palatul Administrativ al judetului vor fi acordate Centrului Regional de Supraveghere a Asigurarilor, ce urmeaza sa-si desfasoare activitatea la Iasi. Astfel, prefectura ieseana a calculat restante la plata chiriei in valoare de 11 milioane lei si penalitati de doua milioane lei pentru CNSLR Fratia condusa la Iasi de Ioan Pascal, si datorii de peste 18 milioane lei pentru Blocul National Sindical, condus de Doru Alexandrescu. "Pana luni cele doua birouri trebuie evacuate. Liderii sindicali ne-au amenintat ca ne vedem in justitie, dar nu sunt motive pentru ca acest lucru sa se petreaca. Intre prefectura si cele doua sindicate au fost incheiate conventii si nu contracte de inchiriere", a precizat prefectul Radu Prisacaru. Acesta a mai declarat ca a acordat termen pentru plata restantelor la chirie si utilitati pana la data de 1 mai, fara ca cei doi lideri sindicali sa plateasca insa vreun ban. Cele sustinute de prefect sunt confirmate doar in parte de presedintele CNSLR Fratia, Ioan Pascal. Mai precis, acesta sustine ca a convenit cu prefectul sa plateasca datoriile si ca Prisacaru a decis evacuarea din birouri cu numai doua zile inainte de achitarea sumei in valoare integrala. "Am platit 6 milioane lei, iar cu numai doua zile inainte sa achit intreaga suma a semnat ordinul de evacuare. De la bun inceput s-a vrut ca noi sa fim dati afara. Ar trebui ca Guvernul sa se uite la firmele care au datorii de mii de miliarde la bugetul de stat, nu la sindicate. Dar, atata stie, atata sa faca. Sa ia toata cladirea pentru ca a construit-o el si cu subprefectul", a spus ironic Ioan Pascal. Conducerea administratiei judetene intentioneaza sa demareze lucrari de reabilitare a Palatului Administrativ in parteneriat cu toate institutiile care ocupa birouri in sediu. "Ne-au fost alocate 300 milioane lei si, in colaborare cu Consiliul Judetean, intentionam sa reabilitam instalatia de alimentare cu energie termica si energie electrica", a mai spus prefectul Radu Prisacaru.
(T.L.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1306 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018319 (s)

loading...