News Flash:

PRM se teme de homosexuali

3 Iulie 2000
1139 Vizualizari | 0 Comentarii
•Deputatul Anghel Stanciu se arata ingrijorat de ridicarea pragului electoral la 5%

Presedintele filialei Iasi a Partidului Romania Mare, deputatul Anghel Stanciu, a apreciat ca statul roman este in pericol, pentru ca trei dintre stalpii sai fundamentali - moralitatea, invatamantul si democratia - au inceput sa se clatine. "Pentru PRM, xLegea poponarilora este o sfidare la adresa traditiei si ortodoxismului romanesc. Lucrurile sunt cu atat mai grave cu cat, desi parlamentarii aveau in fata scrisoarea Prea Fericitului Teoctist care indemna la meditatie si ratiune, s-a ales varianta impusa de occident. Este un afront adus traditiei de 2000 de ani in contrapondere cu umilirea noastra. Incepem sa nu mai avem nimic sfant. Oamenii politici au dovedit ca sunt mai aproape de Satana decat de Dumnezeu. Prin acest vot, cei din Conventia Democrata, Alianta pentru Romania, Partidul Democrat si o parte din Partidul Democratiei Sociale din Romania vor putea servi ca material didactic pentru tineretul roman", a declarat Stanciu. Deputatul peremist a considerat ca Romania, prin adaptarea la legislatia europeana, nu trebuie sa se dizolve in structurile europene, ci, dimpotriva, prin specificitatea ei sa imbogateasca acea Europa Federala care se intrezareste la orizont.
Un alt punct apreciat ca extrem de delicat de catre Anghel Stanciu a fost cel referitor la situatia invatamantului superior din Romania. Seful PRM Iasi s-a aratat nedumerit de avalansa de acreditari ale universitatilor particulare, vazand in acest lucru un atentat la scoala traditionala romaneasca. In opinia lui Stanciu, faptul ca in 130 de ani, intre 1860-1990, s-au constituit 43 de institute de invatamant superior, iar dupa aceea, in numai 10 ani, intre 1990 si 2000, inca 79, dintre care doar zece de stat si restul particulare (spre deosebire de numai 14 gradinite private), arata ca suntem in fata unei demitizari a notiunii universitare. "Daca nu vom respecta institutele care merita cu adevarat atentia noastra, s-ar putea ca sistemul de invatamant sa fie supus unor consecinte foarte grave. Nu sunt impotriva invatamantului privat, dar el trebuie sa reprezinte intr-adevar o alternativa care sa nu aduca prejudicii scolii romanesti", a afirmat Anghel Stanciu.
Cea de a treia problema punctata de deputatul peremist a fost legata de ridicarea pragului electoral la 5%. Presedintele filialei Iasi a Partidului Romania Mare a descoperit in aceasta initiativa o capcana intinsa democratiei romanesti, prin aceea ca, odata instaurat pragul de 5%, se pierde ideea de reprezentativitate, esentiala oricarui sistem democratic. Dand ca exemplu alegerile din 1996, Stanciu a spus ca nu mai putin de 79 de parlamentari au intrat in Parlament prin redistribuirea voturilor si nu pe baza increderii acordate de electorat. "Vom deveni o tara in care un grup de indivizi va face ce va dori, iar ceilalti vor inghiti bastoane ca la Stoenesti", a comentat deputatul PRM.
Catalin ONOFREI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1824 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017527 (s)

loading...