News Flash:

Problemele economice ascunse ale Europei

3 August 2010
746 Vizualizari | 0 Comentarii
La prima vedere, lucrurile merg destul de bine pentru economia din zona euro. Insa multi economisti sustin ca, asemenea unui aisberg, ceea ce se vede este doar varful, iar cea mai mare parte, in speta problemele adevarate, sunt inca ascunse.
Increderea europenilor in economie, un indiciu foarte important din piata pentru investitori, a ajuns la cel mai inalt nivel din ultimele 28 de luni, in iulie, potrivit Comisiei Europene.
De altfel, tot in iulie, vanzarile au crescut pentru a doua luna la rand si cu cel mai accelerat ritm din ultimii doi ani, ducand si la majorarea numarului de angajari in domeniul de retail, pentru prima data din martie 2008. De asemenea, s-a imbunatatit situatia si pe segmentele servicii si productie.
Ca de obicei, Germania a fost "locomotiva" economiei din zona euro. Exporturile au continuat sa creasca si, in ciuda faptului ca nu s-a inregistrat o crestere a consumului, rata somajului a scazut, pentru a 13-a luna la rand, ajungand la 7,6 la suta, cel mai redus nivel din noiembrie 2008, foarte aproape de nivelul la care se afla inainte de recesiune.
Franta a ajutat, la randul sau. Sectorul privat francez isi revine intr-un ritm accelerat, potrivit studiilor companiei Markit, citate de The Wall Street Journal, iar nivelul angajarilor a continuat sa creasca, pentru a treia luna consecutiv.
In afara zonei euro, Marea Britanie pare sa adauge o nota de optimism sentimentului economic european. Economia britanica s-a majorat cu 1,1 la suta in al doilea trimestru din acest an, comparativ cu primul, adica o rata anuala de 5 la suta, de doua ori mai mare decat estimarile facute anterior si cel mai rapid ritm din ultimii patru ani.

Ce se ascunde sub cifre?

In ciuda acestor date imbucuratoare, lucrurile stau cu totul diferit. Spania este un exemplu bun. Tara pare sa fi revenit cu succes pe pietele internationale financiare, iar Guvernul condus de Jose Luis Rodriguez Zapatero pare sa fi adoptat austeritatea.
Insa, la o privire mai atenta, descoperim ca cele 17 guverne regionale din Spania cheltuie de doua ori mai mult decat Guvernul national si au datorii de aproximativ 200 de miliarde de dlari, potrivit Bloomberg. Astfel, in acest an, vor fi nevoite sa faca rost de 57 de miliarde de dolari, pentru care vor plati dobanzi mult mai mari decat Guvernul national. Prin urmare, reducerile fiscale ale lui Zapatero vor fi contracarate de actiunile acestor guverne regionale.
Exista si alte exemple de diferente majore intre tari. In timp ce vanzarile de retail in Germania si Franta au crescut, in Italia s-au diminuat. Iar, in timp ce rata somajului din Germania a scazut, in zona euro in intregime aceasta ajuns la 10 la suta.
Aceste diferente ascund o problema fundamentala, nerezolvata, a economiei din zona euro, sustin analistii: dependenta de exporturile Germaniei. Riscul este ca acestea sa inregistreze un declin, pe masura ce pietele de la periferia Europei se micsoreaza, din cauza masurilor de austeritate.
De asemenea, pietele asiatice dau semne de incetinire, in special cea chineza, piata de desfacere majora pentru produsele germane.
Nu in ultimul rand, redreserea economiei americane isi pierde din viteza, reducandu-se cererea pentru bunurile importate.
La toate acestea, se adauga o apreciere de 8 la suta a euro fata de dolarul american, in luna iulie, ceea ce inseamna ca si economia germana are toate sansele sa scada in a doua jumatate a anului, iar, cu ea, toata zona euro va pati la fel.

Bancile, o reala problema a Europei

Testele de stres efectuate asupra bancilor europene nu au fost un succes, in ciuda declaratiilor celor care le-au desfasurat, sustin economistii de la The Wall Street Journal. Active supraevaluate sunt fac inca parte din bilanturile contabile, iar datoriile au fost ignorate.
Potrivit Barclays, daca ar fi fost luate in calcul datoriile, 22 de banci, nu doar sapte, s-ar fi aflat pe lista celor care nu ar fi reusit sa treaca testele, iar sectorul bancar ar avea nevoie, de fapt, de capital in valoare de 16,4 miliarde de dolari.
Inca nu este clar cum ar putea sa faca rost bancile de acesti bani, insa este foarte probabil ca germanii sa fie nevoiti sa participe, din nou, la salvarea unor banci.
Cu toate acestea, Banca Centrala Europeana a limitat conditiile in care o banca ce are nevoie de fonduri va putea imprumuta bani, punand capat sperantelor de crestere.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1946 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019242 (s)

loading...