News Flash:

Proces pentru recuperarea a peste 40 miliarde lei

29 Iulie 2004
575 Vizualizari | 0 Comentarii
•Reprezentantii societatii comerciale Constructii Feroviare - Grup Colas SA Iasi au cerut in instanta peste un milion Euro de la Regionala CFR Iasi, in solidar cu CNFCFR Bucuresti •Reclamantii au aratat ca au efectuat lucrari de consolidare a terasamentelor fara ca reprezentantii CFR sa achite costul acestora

Judecatorii de la Tribunalul Iasi au pe rol un dosar in care reprezentantii SC Constructii Feroviare - Grup Colas SA Iasi au cerut suma de peste un milion Euro, cu titlu de pretentii, de la Regionala Cailor Ferate Romane (CFR) Iasi, in solidar cu Compania Nationala Feroviare a Cailor Ferate din Romania (CNFCFR). Reclamantii au aratat in fata magistratilor ieseni ca au incheiat cu cele doua institutii chemate in judecata o serie de contracte inca din anul 1999, prin care SC Constructii Feroviare SA se obliga sa efectueze lucrari de consolidare la terasamentele sinelor de tren pe raza mai multor localitati. In total, este vorba despre 33 facturi intre cele doua parti contractante. Reprezentantii firmei de constructii au precizat ca debitul pe care il au cele doua institutii reprezinta atat valoarea acestor facturi, penalitati pentru neplata la timp a acestora, precum si actualizarile calculate conform contractului de executie din teren. Totodata, reclamantii au mentionat ca au incercat de mai multe ori sa rezolve aceasta problema pe cale amiabila, dar nu a fost posibil. In acelasi timp, reprezentantii CFR au cerut respingerea acestei actiuni, recunoscand ca trebuie sa plateasca doar 15 miliarde lei. Acestia au cerut instantei sa verifice daca reclamantii au timbrat legal cererea, avand de achitat o taxa de 402 milioane lei. Ulterior, reprezentantii CFR au aratat ca nu exista o situatie de lucrari care sa justifice emiterea facturilor de catre reclamanti. Mai mult, acestia au subliniat faptul ca nu exista un proces verbal de receptie a lucrarilor care i-ar indreptati pe reprezentantii SC Constructii Feroviare SA sa aiba aceste pretentii. Judecatorii ieseni au decis sa amane procesul pana la data de 17 septembrie 2004.
Ciprian NEDELCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1633 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020181 (s)

loading...