News Flash:

Procurorii nu se sperie de plicurile suspecte

25 Octombrie 2001
1134 Vizualizari | 0 Comentarii
Conducerile celor trei Parchete iesene, Judecatorie, Tribunal si Curtea de Apel, nu au instituit nici un fel de restrictii sau reguli de depistare a unor eventuale atacuri cu spori de antrax. Este binecunoscut faptul ca, la nivelul celor trei institutii mentionate, se primesc zilnic zeci de scrisori sau pachete confidentiale, adresate in mod expres magistratilor sau grefierilor. Aceste scrisori sunt strict secrete, ele neputand fi desigilate si citite decat de cei carora le sunt adresate in mod expres. Aceasta stare de lucruri poate conduce insa la producerea unor contaminari in serie, daca vreunui dement ii trece prin cap sa faca rost de aceasta ucigatoare bacterie, in scopul razbunarii. O alta problema o reprezinta faptul ca o multime de oameni se perinda pe la toate cele trei institutii publice fara a fi supuse, la poarta, unui control riguros la bagaje, sau chiar corporal. Cu toate acestea, procurorii ieseni sustin ca nu le este teama de vreun nebun ce ar incerca sa se razbune in acest mod, dar nu ignora vreun avertisment ce ar aparea in acest sens, oricat de banal ar putea fi acesta. "Nu am avut probleme pana acum si nu am depistat nici un plic suspect ca ar contine spori de antrax, care sa ne puna in situatia de a-i alarma pe cei in masura sa ne protejeze vietile. Acordam insa, cu siguranta, o atentie sporita acestui fenomen, deoarece suntem de multe ori pusi in situatia de a lua masuri extreme in cazul unor infractori violenti si deosebit de periculosi, care ar fi in stare sa se razbune, utilizand chiar si asemenea metode. Pana acum nu am primit nici un telefon anonim de amenintare. De regula, oamenii depun plangerile formulate in mod direct, existand din aceasta cauza un circuit mai limitat al corespondentei. Totusi, suntem vigilenti la tot ce se intampla in jurul nostru, fara insa sa ne cuprinda total isteria", a precizat Eugenia Virvescu, prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi.
Nicu SAMSON
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1477 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020087 (s)

loading...