News Flash:

Productie ridicata la grau

23 Martie 2009
832 Vizualizari | 0 Comentarii
Productie ridicata la grau
Producatorii agricoli ieseni au de ce sa fie multumiti dupa ce a trecut aceasta iarna. Dupa cum spun reprezentantii Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Iasi, culturile insamantate in toamna anului trecut nu au avut de suferit in aceasta iarna, iar deocamdata se anunta o productie agricola peste asteptari. "Cea mai mare parte a culturilor de toamna a trecut foarte bine peste sezonul rece. Astfel, din cele 35.250 de hectare cu grau, in momentul de fata 77 la suta se prezinta foarte bine, iar restul bine. La rapita, din cele 13.670 hectare insamantate in toamna, 95 la suta au trecut peste iarna foarte bine. Si la culturile de orz si orzoaica de toamna starea de vegetatie se prezinta excelent, cu procentaje de 93 la suta, respectiv 85 la suta din suprafata cultivata, care arata foarte bine la aceasta data", a declarat Neculai Olariu, directorul executiv adjunct al DADR Iasi. Potrivit acestuia, una dintre putinele conditii care mai trebuie indeplinite pentru a inregistra o productie buna in acest an este ca vremea sa nu fie capricioasa cu fermierii ieseni. In aceste conditii si daca se adeveresc prognozele meteorologice pentru vara acestui an, s-ar putea ca judetul Iasi sa aiba o productie foarte buna la culturile de toamna, cu o medie mai mare decat in 2008. Cu toate acestea, fermierii ieseni se feresc sa faca de pe acum prognoze in ceea ce priveste productia din acest an. "Deocamdata productia arata bine, dar totul depinde de vreme. Pana nu vedem graul recoltat nu putem spune ca vom avea o productie buna sau proasta. Anul trecut am reusit sa scoatem de pe anumite parcele si 7.000 kilograme le hectar. Speram si anul acesta sa fie unul bun pentru agricultura ieseana", a spus Stefan Holicov, patronul grupului de firme Panifcom. Anul trecut, la nivelul judetului Iasi, fermierii au obtinut o productie medie de 3,5 tone la hectar, aproape dublu fata de cea inregistrata in 2007.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1816 (s) | 23 queries | Mysql time :0.032911 (s)

loading...