News Flash:

Profesoara mincinoasa a fost data pe mana politiei

29 Iulie 2002
981 Vizualizari | 0 Comentarii
•Emilia Stefan a falsificat unul dintre actele care trebuiau depuse la dosar pentru concursul de directori de scoli •Pentru fals in inscrisuri oficiale si uz de fals, profesoara poate primi pedeapsa maxima de 7 ani de inchisoare

Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Iasi a trimis zilele trecute o adresa catre Politia Municipiului, prin care a semnalat tentativa de fals si uz de fals a profesoarei Emilia Stefan. "Echipa de la Inspectorat a primit un telefon prin care era anuntata ca profesoara de la Motca a depus un act fals in dosarul sau. Noi am cercetat, am verificat si am descoperit ca era adevarat. A doua zi, a fost trimisa o adresa catre politie, in care am semnalat falsul. Politia va ancheta aceasta situatie si va lua masurile legale corespunzatoare", a declarat Mihai Dumitriu, inspectorul scolar general al ISJ Iasi.
Pentru ca dosarul sa ii fie acceptat si sa fie admisa la concursul pentru ocuparea functiei de director, Emilia Stefan a depus la dosar o adresa eliberata de scoala Motca, prin care instiinta Inspectoratul Judetean ca a obtinut calificativul "foarte bine" in ultmii cinci ani. Insa, in data de 26 iulie 2002, in urma revendicarii dosarului depus de Emilia Stefan la concursul pentru ocuparea functiei de director, s-a constatat ca nu indeplineste conditiile cerute de metodologia de organizare si desfasurare a concursului pentru ocuparea functiei de director si director adjunct din unitatile de invatamant, aprobata prin Ordinul MEC numarul 3448/2.04.2002, in sensul ca, potrivit articolului 2 al deciziei, este necesara obtinerea calificativului "foarte bine" in ultimii cinci ani. In anul scolar 1999 - 2000, Emilia Stefan a obtinut calificativul "bine", fapt care i s-a comunicat prin adresa numarul 9779/18.12.2000. Asa cum este subliniat intr-o adresa a ISJ Iasi, profesoara a fost declarata respinsa si va suporta consecintele legale deoarece in dosarul depus la ISJ a anexat adresa numarul 673/1.07.2002, eliberata de scoala Motca, prin care declara ca a obtinut calificativul "foarte bine" in ultimii cinci ani. Daca va fi gasita vinovata de catre instantele judecatoresti, Emilia Stefan va fi acuzata de fals in acte oficiale si uz de fals. De mentionat ca, pentru acest concurs de infractiuni, profesoara risca sa primeasca cea mai mare pedeapsa, si anume sapte ani de inchisoare.
Marius HALCIUG
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1362 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019035 (s)

loading...