News Flash:

Profesorii de la tara sunt chemati la perfectionare

9 Septembrie 2005
1144 Vizualizari | 0 Comentarii
•Programul de formare se realizeaza prin оnvatamant deschis la distanta оn sapte institutii de оnvatamant superior, singura din zona Moldovei fiind Universitatea Al. I. Cuza •Pe termen scurt, Inspectoratul Scolar Judetean Iasi (ISJ) va trimite doi profesori mentori care sa faca o serie de cursuri generale cu profesorii de la tara

Astazi se da startul la inscrierea cadrelor didactice din mediul rural pentru programele de formare profesionala la Universitatea Al. I. Cuza. Inscrierile vor fi facute pana pe 16 septembrie la Facultatea de Psihologie. La nivel national, Ministerul Educatiei si Cercetarii a alocat aproximativ 3 milioane dolari pentru plata scolarizarii a 3200 de cadre didactice din mediul rural оn scopul perfectionarii profesionale. Programul de formare se realizeaza prin оnvatamant deschis la distanta оn sapte institutii de оnvatamant superior, singura din zona Moldovei fiind Universitatea Al. I. Cuza. Programele de formare sunt structurate pe оnvatamant primar, adica studii universitare de 3 ani, conversie profesionala sau studii postuniversitare de 2 ani pentru limba si literatura romana, limba si literatura engleza, limba si literatura franceza, istorie, geografie, matematica, chimie, fizica, biologie, educatie tehnologica, respectiv 1,5 ani pentru tehnologia informatiei si nu in ultimul rand formare psihopedagogica, adica studii postuniversitare de 1,5 ani. Candidatii admisi vor semna un contract prin care se obliga ca dupa absolvirea programului de formare sa predea cel putin 4 ani оntr-o scoala din mediul rural sau sa se prezinte la urmatoarea sesiune de examene pentru ocuparea unui post оn оnvatamant, daca nu sunt titulari si sa predea cel putin 4 ani оntr-o scoala de la tara.

Caravana perfectionarii

Daca aceste cursuri vor fi pe termen lung si vor fi organizate de o institutie de invatamant superior, pe termen scurt Inspectoratul Scolar Judetean Iasi (ISJ) va trimite doi profesori mentori care sa faca o serie de cursuri generale cu profesorii de la tara. Pentru semestrul I al anului scolar 2005-2006 au fost programati aproape 500 de profesori din 11 comune printre care Raducaneni, Prisecani, Grozesti si Mosna. La profesorii din aceste comune vor ajunge doi profesori formatori si o masina special dotata cu aparatura de calcul de ultima generatie. Cadrele didactice de la tara vor vedea cum arata un laptop, cum se foloseste un video proiector si care sunt ultimele noutati in domeniul tehnologiei informatiei. Programul de formare de care se ocupa ISJ are o durata de desfasurare de doi ani, finalizarea fiind in 2007. Pana atunci, toti profesorii impartiti in sapte zone geografice din judetul Iasi vor fi vizitati de profesorii mentori si masina special dotata.
Marilena ROJNITA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1289 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019618 (s)

loading...