News Flash:

Profesorii si studentii medicinisti au intrat si ei in greva

16 Iunie 1999
719 Vizualizari | 0 Comentarii
•Guvernul a propus grevistilor completarea bugetului invatamintului prin impozite suplimentare strinse de la populatie

Studentii si profesorii de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" Iasi sint in greva pe termen nelimitat. Revendicarile acestei greve nu sint salariale, ci se refera la recentele hotariri ale MEN de a diminua structura anului universitar si activitatea didactica a studentilor si profesorilor. Conform acestor ordine fiecare semestru al anului universitar 1999-2000 se micsoreaza cu doua saptamini, iar activitatea didactica saptaminala se diminueaza de la 30 la 24 de ore. Astfel, programul de studiu la facultatea a unui student se reduce cu 305 pe an. "Ministerul a precizat ca aceste schimbari au fost facute pentru a compatibiliza cu invatamintul european. Astfel, studentii vor avea mai mult timp pentru studiul individual. Dar, mai trebuie precizat ca studentii europeni au conditii pentru a face studiu individual. Noi unde si cu ce bani sa facem studiu individual? Si ceea ce a uitat ministerul este ca cea mai mare parte a studiului medicinei este practica. Cum sa deprindem noi indeminarea in aceasta meserie cind facem doar trei ore de stagiu pe zi? Chiar daca am dori sa facem practica mai mult timp, nu putem pentru ca asistentii, dupa trei ore inchid cabinetele si pleaca - pentru ca numai pentru atit sint platiti", ne-a declarat Ionel Aga, presedintele Societatii Studentilor Stomatologi Iasi. "80 % din studentii care au terminat UMF-ul acum 3 ani au plecat sa lucreze in straintatate. Daca voi termina facultatea peste citiva ani, si ma duc in strainatate, angajarea mea este improbabila: cine ma primeste in conditiile in care acolo studentii fac 40 de ore pe saptamina? Am colegi din Israel care au prieteni la facultatie de medicina si acolo saptamina de studiu are 40 de ore. Mai este si cealalta problema: noi sintem viitorii medici ai tarii. Daca in facultate nu facem practica, dupa ce vom iesi de pe bancile scolii vom fi nevoiti sa facem practica pe pacienti. Spre deosebire de un electronist care strica un televizor, in meseria noastra este vorba de oameni. Daca in facultate nu facem practica, cum vom putea trata oamenii? Degeaba stau eu acasa si tocesc. Medicina inseamna practica. Pina nu fac eu singur o reteta, o extractie sau nu pun un picior in ghips, degeaba ma uit la altii. Asa nu se poate invata medicina", ne-a spus Adrian Craciunescu, vicepresedintele Societatii Studentilor Stomatologi Iasi.
Un alt motiv care i-a determinat pe studentii medicinisti sa declanseze greva a fost cel cu privire la rezidentiat. "Conform unui alt ordin al MEN, acesta va acorda pentru 10 rezidenti un buget cit pentru un student echivalent. Cum rezidentiatul este studiu postuniversitar obligatoriu, rezulta ca rezidentii vor trebui sa-si plateasca specializarea din propriul buzunar, ceea ce este inadmisibil", ne-a mai spus Ionel Aga.

Guvernantii au propus completarea bugetului prin impozite suplimentare de la populatie

Chiar daca nu fac cursuri, studentii de la Medicina participa la sesiunea de examene. Insa situatia studentilor nu va fi incheiata pina la sfirsitul grevei. Simbata dupa-amiaza a avut loc intilnirea tuturor liderilor din judete a Federatiei Sindicale Universitare din Romania "Alma Mater". La aceasta reprezentantii guvernului au prezentat un proiect de acord ce a fost respins de toti liderii prezenti: "Proiectul prevedea infiintarea unui fond special pentru invatamint, ce urma sa fie realizat din impozitarea suplimentara a veniturilor populatiei si avea sa completeze bugetul invatamintului. Am fost foarte revoltati de aceasta idee a guvernanatilor. Sa ne sara oamenii in cap ca vrem bani pentru marirea salariilor? Noi nu am cerut suplimentarea bugetului invatamintului de la 2,25 % pina la 4% din PIB pentru ca vrem salarii marite, ci pentru ca acesti bani sint necesari invatamintului pentru investitii, reparatii capitale, dotari. Este vorba despre viitorul invatamintului romanesc, nu despre salariile noastre", ne-a declarat lector universitar Mihai Amironesei, liderul sindical al profesorilor de la UMF.
Simona RELEA
Distribuie:  
Incarc...

Libertatea.ro

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1965 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017064 (s)