News Flash:

Profesorii universitari vor picheta prefectura

18 Septembrie 2005
1266 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pe data de 3 octombrie, la deschiderea anului universitar, cadrele didactice si personalul auxiliar din toate universitatie din Iasi vor picheta Prefectura timp de mai multe ore

Universitarii vor incepe cursurile cu proteste. Pe data de 3 octombrie, cadrele didactice si personalul auxiliar din toate universitatie din Iasi vor picheta sediul Prefecturii Iasi timp de mai multe ore. Cel putin aceasta a fost concluzia la care au ajuns reprezentantii sindicalistilor de la institutiile de invatamant superior, a angajatilor Bibliotecii Centrale Universitare si a Institutului de Cercetare Petru Poni in urma intalnirii de la sfarsitul acestei saptamani. La nivel local, sindicalistii afiliati la Federatia Nationala Alma Mater trebuie sa stabileasca un calendar de proteste pentru intreaga luna octombrie, cand va incepe anul universitar. In momentul de fata, in toate universitatile din tara sunt facute referendumuri in randul cadrelor didactice si nedidactice cu privire la intrarea in greva generala, incepand cu luna noiembrie. Aceasta deoarece universitarii nu sunt de acord cu politica aplicata de oficialii Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC) in privinta invatamantului, a salarizarii, dar si a dialogului inexistent cu sindicatele. "Pana pe data de 20 septembrie trebuie sa ne punem de acord cu intreg calendarul de proteste viitoare. Pana in momentul de fata am cazut de acord, impreuna cu liderii sindicalistilor de la toate institutiile afiliate la Alma Mater, ca pe data de 3 octombrie sa incepem protestele la nivel local prin pichetarea prefecturii. Cred ca vom protesta si in fata universitatilor impotriva politicii actuale din invatamantul preuniversitar", a declarat Constantin Amihaiesei, vicepresedinte al Federatiei Nationale Alma Mater. Printre nemultumirile stringente ale sindicalistilor amintim hotararea Guvernului cu privire la doctorat, legea calitatii, anularea indexarii din octombrie si blocarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante. De asemenea, reprezentantii profesorilor cer o rectificare de buget de minimum 800 miliarde lei (80 milioane lei noi) la finantarea de baza. Aceasta se impune cu necesitate, deoarece in momentul de fata este incalcata legea. Mai precis, conform Legii 138 din 2005, salariile cadrelor didactice trebuie indexate in doua transe. Primul termen a expirat in luna martie, iar al doilea are ca termen luna octombrie. Numai ca foarte multe universitati nu respecta aceasta lege din cauza ca MEC nu a trimis nici un leu pentru cresterile salariale.
Marilena ROJNITA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1349 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020191 (s)

loading...