News Flash:

Profesorul britanic retinut pentru agresarea unui elev, acuzat de tentativa la crima

11 Iulie 2009
437 Vizualizari | 0 Comentarii
Un profesor britanic din Mansfield, Notts, retinut joi pentru ca si-a agresat grav un elev, care acum este internat in spital cu rani grave la cap, a fost acuzat de tentativa la crima, informeaza The Independent. Peter Harvey (49 de ani) a fost arestat preventiv si acuzat de tentativa la crima, dupa ce a batut un elev de 14 ani pentru ca acesta a injurat in timpul orei, agresandu-i si pe alti doi elevi care au sarit in ajutorul colegului lor. Harvey l-a atacat pe Jack Waterhouse (14 ani), in timpul orei de curs, cu un obiect solid din metal, lovindu-l in cap, de fata cu alti 20 de elevi. Barbatul este supus mai multor interogatorii, dupa ce si-a petrecut noaptea la sediul politiei. Ofiterii au precizat ca, la venirea ambulantei, baiatul zacea intr-o balta de sange, la intrarea in corpul de stiinte naturale al cladirii. Medicii au spus ca starea baiatului s-a "ameliorat usor" peste noapte, dar ca este tot grava. Ceilalti doi copii agresati, o fata si un baiat, au primit, de asemenea, ingrijiri medicale pentru ranile lor, dar au fost trimisi acasa fara sa fie internati. La o conferinta de presa organizata joi in fata scolii, seful anchetei, detectivul Adrian Pearson, a spus ca astfel de incidente sunt "foarte, foarte rare" si ca elevii au ramas "traumatizati" de eveniment. Conducerea scolii a trimis o scrisoare parintilor tuturor elevilor care urmeaza cursurile unitatii de invatamant, explicandu-le incidentul. "Este extrem de trist ce s-a intamplat. Nu stim toate detaliile, dar pare bizar evenimentul. Este ingrijorator si cred ca parintii celorlalti elevi se gandesc daca nu cumva si copiii lor au fost agresati sau bruscati de acest profesor", a spus primarul din Mansfield, Tony Egginton, a carui fiica este eleva la aceeasi scoala. Incidentul s-a petrecut, marti dimineata, in jurul orei locale 11.00, la Scoala Romano-Catolica All Saints din Mansfield, iar tanarul, a carui identitate nu a fost divulgata initial, a fost transferat de la spitalul local la unul specializat pe traume craniene. Politia colaboreaza, in prezent, cu conducerea scolii, pentru solutionarea cazului.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1889 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018952 (s)

loading...