News Flash:

Profesorul iesean Costel Mungiu a propus Guvernului masuri legislative

16 Februarie 1999
1325 Vizualizari | 0 Comentarii
Profesor dr Costel Mungiu
•El a infiintat singura catedra de studiu a durerilor din tara noastra

Simbata, 14 februarie a avut loc la Bucuresti sedinta Consiliului stiintific al asociatiei farmacistilor. Odata cu aceasta s-a reunit si Comisia de stupefiante al carei presedinte este renumitul profesor iesean dr. Costel Mungiu. Catedra de algeologie, care se ocupa cu monitorizarea durerii, infiintata de profesorul Mungiu la Universitatea de Medicina si Farmacie Iasi, este singura de acest gen din Romania.

Titularul catedrei a inaintat Ministerului Sanatatii o propunere, privind modificarea legislatiei in privinta medicilor care au dreptul sa reinnoiasca retetele de morfina, pentru bolnavii de cancer aflati in ultima faza a bolii. "Sistemul actual este greoi si trebuie facilizat. Pentru a-si reactualiza retetele, un bolnav de cancer este nevoit sa parcurga sute de kilometri. Actualmente exista un singur medic in fiecare judet, care are dreptul sa aprobe astfel de retete", ne-a declarat prof. dr. Costel Mungiu.

In 1948, legislatia prevedea 293 de medici care puteau usura suferinta cancerosilor, in prezent existind doar 42 de specialisti care se ocupa de aceasta problema. Dr. Constantin Volovat, singurul medic din judetul Iasi care poate prescrie retete de morfina a marturisit redactorilor "Ziua de Iasi" ca "in Romania se consuma anual 0,5 kg de morfina, tara noastra aflindu-se pe ultimul loc in alinarea durerilor groaznice ale bolii care nu iarta pe nimeni. In Danemarca, pentru comparatie, se consuma 78 de kilograme morfina. La initiativa Marii Britanii, in Europa, heroina confiscata de la traficanti este utilizata pentru usurarea durerilor. Numai in tara noastra drogurile confiscate se ard".

bucuresti ministerului sanatatii iasi
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1647 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021882 (s)