News Flash:

Programati sa credem in Dumnezeu?

16 Septembrie 2009
867 Vizualizari | 0 Comentarii
Programati sa credem in Dumnezeu
Ateismul ar putea fi o lupta impotriva naturii, daca e sa dam dreptate experimentelor oamenilor de stiinta, care au demonstrat ca suntem programati de evolutie sa credem in Dumnezeu.
Dupa ce au studiat felul in care se dezvolta creierul copiilor si felul in care reactioneaza sistemul nervos in timpul experientelor religioase, cercetatorii sustin ca, in timpul evolutiei, grupurile de oameni cu tendinte religioase au inceput sa beneficeze de pe urma credintelor lor, scrie The Times.
Poate ca aveau tendinta sa lucreze impreuna, mai bine, uniti de aceleasi credinte, asa ca aveau o sansa mai mare de supravietuire.
Aceste descoperiri ii pun in incurcatura pe cei care protesteaza fata de religiile organizate, precum autorul Richard Dawkins, care a scris "The God Delusion" (Amagirea numita Dumnezeu, n.r.) si care sustine ca slaba educatie si "indoctrinarea" din copilarie duc la credintele religioase.
In schimb, Bruce Hood, profesor de psihologie a dezvoltarii, la Universitatea Bristol, sustine ca explicatia este mult mai complexa, intrucat "cercetarile noastre arata ca copiii au o modalitate naturala, intuitiva, de a rationa, care ii indreapta spre credinte supranaturale atunci cand vine vorba de felul in care functioneaza lumea".
"Pe masura ce cresc, suprapun aceste credinte cu abordari mai rationale, insa ramane prezenta tendinta de a crede in fenomene supranaturale, ilogice, de aceasta data sub forma religiei", mai spune cercetatorul, care isi va prezenta descoperirile la intalnirea anuala la Asociatiei Britanice de Stiinte.
Alti cercetatori, in studii diferite, au confirmat rezultatele obtinute de Hood. Si acestia sugereaza ca oamenii sunt programati sa aiba un sentiment de spiritualitate in acele regiuni ale creierului in care nu ar trebui sa existe decat o activitate electrica normala.
Andrew Newberg, profesor de radiologie la Universitatea Pennsylvania, a folosit tehnicile de observare a creierului pentru a demonstra ca astfel de sentimente sunt declansate de activitatea din "retelele credintei" care opereaza in intregul creier.
Se anuleaza astfel ipoteza emisa anterior conform careia exista un "loc al lui Dumnezeu" in creier, care se activeaza in timpul rugaciunii si meditatiei.
Aceasta imagine mecanicista a experientei religioase este intarita de un alt studiu, de aceasta data a lui Michael Persinger, de la Universitatea Laurentiana din Ontario, care a folosit campuri magnetice puternice pentru a induce voluntarilor viziuni si experiente spirituale.
Alti oameni de stiinta sustin ca tendinta innascuta a oamenilor catre credintele supernaturale explica de ce unii oameni devin religiosi la maturitate desi au fost crescuti fara nicio religie. Durabilitatea in timp a religiei este data si de faptul ca ii ajuta pe oameni sa se lege unii de altii.
Profesorul Pascal Boyer, antropolog la Universitatea Washington University si autor al lucrarii "Religion Explained" (Religia explicata, n.r.), sustine concluziile la care a ajuns Hood, anume ca originile religiei zac in intamplarile obisnuite din copilarie, care vin pe fondul nativ al credintei in supranatural.
"Din copilarie, oamenii formeaza legaturi sociale importante si de durata cu personaje fictive, prieteni imaginari, rude decedate, eroi nevazuti. Este un pas mic pana la conceptualizarea spiritelor, stramosilor decedati si zeilor, nici unul dintre acestia fiind vizibil sau tangibil", spune expertul.
In schimb, daca "gandirea religioasa pare a fi calea minimei rezistente pentru sistemele noastre cognitive, ateismul este in general o lucrare deliberata, un efort impotriva dispozitiilor noastre cognitive naturale".
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4846 (s) | 22 queries | Mysql time :0.275612 (s)

loading...