News Flash:

Programul Operaţional Regional aduce judeţului Suceava 60 milioane euro

24 Mai 2010
626 Vizualizari | 0 Comentarii
• preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a precizat că jumătate din sumă a fost alocată pe Axa 2, pentru modernizarea infrastructurii de transport, iar restul de 30 de milioane vor veni de pe Axa 1, cea a dezvoltării urbane • Gheorghe Flutur a precizat că astfel vor fi bani pentru demararea proiectului Lunca Dornelor, pentru diversificarea activităţilor de agrement în Vatra Dornei
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că judeţul va primi fonduri suplimentare prin Programul Operaţional Regional, devenite disponibile în urma realocărilor între axe. Potrivit acestuia, POR aduce nu mai puţin de 60 milioane euro pentru modernizarea judeţului Suceava, din care jumătate au fost alocate pe Axa 2, pentru modernizarea infrastructurii de transport şi îmbunătăţirea accesibilităţii regiunilor şi a mobilităţii populaţiei, iar restul de 30 de milioane vor veni de pe Axa 1, cea a dezvoltării urbane, pentru sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor.
Gheorghe Flutur a adăugat că, în acest context, este posibilă demararea proiectului Lunca Dornelor, pentru diversificarea activităţilor de agrement la Vatra Dornei, care presupune construirea de terenuri de sport, terenuri pentru divertisment, parcări subterane, un proiect care, cu tot cu partea Primăriei, depăşeşte şapte milioane de euro.
(Obiectiv Suceava)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1434 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019526 (s)

loading...